Categories: Lifestyle

Moment istoric. Klaus Iohannis a dat vestea cea mare și s-a întrecut în felicitări

Într-un discurs de la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a făcut un anunț important, precizând că România „a făcut un nou pas semnificativ pe calea integrării europene”: Mecanismul de Cooperare și Verificare a fost ridicat. Ridicarea MCV poate fi o bilă albă și pentru aderararea la spațiul Schengen.

România va fi monitorizată prin intermediul Mecanismului generalizat privind statul de drept

Potrivit lui Klaus Iohannis, în acest moment țara noastră s-a înscris pe „drumul ireversibil al luptei împotriva corupției”. N-am scăpat chiar de tot de supraveghere. De acum încolo, ca și toate celelalte state membre, vom fi monitorizați prin intermediul Mecanismului generalizat privind statul de drept.

„Astăzi este o zi foarte importantă pentru România, care a făcut un nou pas semnificativ pe calea integrării europene. Mecanismul de Cooperare și Verificare s-a încheiat astăzi pentru țara noastră! Avem, așadar, confirmarea clară că România a făcut reformele necesare pentru consolidarea statului de drept și s-a înscris pe drumul ireversibil al luptei împotriva corupției.

Comisia Europeană a confirmat în urmă cu câteva minute, în raportul făcut public, progresul făcut de România în cadrul acestui mecanism. Ceea ce înseamnă că îndeplinim recomandările și obiectivele fixate prin MCV, Mecanismul de Cooperare și Verificare, așa cum au fost stabilite la momentul aderării noastre la Uniunea Europeană.

„Este ultimul raport MCV al Comisiei Europene pentru România”

Acesta este ultimul raport MCV al Comisiei Europene pentru țara noastră. De acum înainte, România va fi, la fel ca și toate celelalte state membre, monitorizată doar prin intermediul Mecanismului generalizat privind statul de drept. Anul acesta, Parlamentul României a adoptat legile fundamentale ale sistemului judiciar, pe care le-am promulgat după ce Curtea Constituțională le-a declarat constituționale.

România a demonstrat voință politică, dar mai ales o puternică susținere a cetățenilor pentru a corecta orice deviere de la un parcurs democratic și pentru a relua rapid reformele, așa cum s-a întâmplat în ultimii doi ani. Mă bucur că toate aceste progrese au fost consemnate în Raportul MCV de astăzi, pentru că aceste reforme sunt esențiale în primul rând pentru români.

Cetățenii au dreptul la un sistem de justiție independent, funcțional, eficient, la o societate în care combaterea corupției și integritatea sunt obiective pe deplin asumate, a spus Iohannis.

„Mulțumesc, de asemenea, Comisiei Europene, Președintei Ursula von der Leyen, pentru sprijinul constant și pentru dialogul deschis”

Pe de altă parte, Iohannis i-a mulțumit Ursulei von der Leyen pentru tot sprijinul acordat dar și autorităților din țara noastră. „Felicit autoritățile – Guvernul României, ministrul justiției, Parlamentul și instituțiile din sistemul judiciar – pentru aceste rezultate și îmi exprim aprecierea și pentru eforturile diplomatice, inclusiv ale Reprezentanței Permanente a României la Uniunea Europeană, care au contribuit la atingerea acestui obiectiv.

Mulțumesc, de asemenea, Comisiei Europene, Președintei Ursula von der Leyen, pentru sprijinul constant și pentru dialogul deschis. Dialogul a vizat, totodată, și Comisia de la Veneția, care a constatat recent că elementele esențiale din pachetul legilor justiției respectă standardele europene.

Raportul de astăzi încheie o etapă, dar eforturile noastre comune, la nivel de autorități și societate, trebuie să continue. Sunt convins și încrezător că realizările confirmate astăzi de Comisia Europeană vor fi urmate și de altele, astfel încât independența și eficiența justiției, ca și combaterea corupției să rămână constante ireversibile pentru România”, a declarat Klaus Iohannis. Într-un raport discutat tot marți în Colegiul Comisarilor, Comisia Europeană a cerut ridicarea MCV pentru România.

Carmen Ciripoiu

Recent Posts

Pietonii pot fi sancționați aspru! Amenzile ajung și la 1.700 de lei

Siguranța rutieră în Germania este reglementată prin norme strict. Încălcarea acestora poate duce la amenzi…

4 minute ago

Ce este praful saharian? Cum ne afectează respirația

În ultimele zile, zvonurile legate de praful saharian care a ajuns în România au generat…

2 ore ago

Ce alimente conțin cei mai mulți aditivi? Există risc de cancer

Produsele din comerț conțin frecvent aditivi alimentari, în special cele care sunt ambalate. Aditivii sunt…

4 ore ago

Joia Mare 2024. De ce se vopsesc ouăle astăzi?

În Joia Mare, cunoscută și sub numele de Joia Patimilor, gospodinele se dedică vopsirii ouălor,…

6 ore ago

Anumiți români se pot pensiona cu 20 de ani mai devreme! Care sunt condițiile

Conform noii legi a pensiilor, o anumită categorie de români va putea ieși la pensie…

14 ore ago

Cine sunt românii care scutiți de la plata taxelor? Există un termen limită

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a adus o veste bună pentru o anumită categorie de români:…

15 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.