Categories: Social

Momentul mult așteptat! În ce condiții poți ieși mai devreme la pensie?

Momentul mult așteptat! În ce condiții poți ieși mai devreme la pensie?

Marți, 25 august, deputații au adoptat o propunere legislativă pentru modificarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010, urmărindu-se extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare. Deputații au adoptat propunerea cu majoritate de voturi. Conform acesteia peroanele care au locuit cel puţin 30 de ani în unele zone afectate de poluarea remanentă, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acestora, pot ieși mai devreme la pensie, conform Agerpres.

Cine poate beneficia de această propunere legislativă?

Potrivit proiectului, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor.

Lista localităților adectate de poluare remanentă

Localităţile cu astfel de condiţii sunt: Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu-Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi localităţile Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliuc, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, localităţile Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba, localităţile Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov, localitatea Galaţi din judeţul Galaţi, localităţile Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, localităţile Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova, localităţile Iacobeni şi Vatra Dornei din judeţul Suceava, localităţile Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, localităţile Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea. Beneficiază de prevederile proiectului şi persoanele care locuiesc pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Alecu Carmen

Lucrez in presa din 1997, la diverse ziare („Monitorul de Vaslui”), reviste („Acasă Magazin”) și site-uri (www.evz.ro, www.infoactual.ro, www.doctorulzilei.ro)

Recent Posts

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

5 minute ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

2 ore ago

Când intră alocațiile copiilor? Banii nu ajung înainte de Paște

Ministerul Muncii a făcut public calendarul pentru plata alocațiilor copiilor în luna mai 2024. Aceasta…

5 ore ago

Tichete pentru activități casnice! Ce activități sunt plătite fără contract de muncă

Persoanele de cel puțin 16 ani pot obține venituri suplimentare, fie că sunt angajate sau…

7 ore ago

Pietonii pot fi sancționați aspru! Amenzile ajung și la 1.700 de lei

Siguranța rutieră în Germania este reglementată prin norme strict. Încălcarea acestora poate duce la amenzi…

9 ore ago

Ce este praful saharian? Cum ne afectează respirația

În ultimele zile, zvonurile legate de praful saharian care a ajuns în România au generat…

11 ore ago

Parteneri

  • EDITURA DE CARTE

Steaua, de la CSA la FCSB

This website uses cookies.