Categories: Actual

Motiunea de cenzura depusa de PSD la adresa guvernului nu a fost votata ieri din lipsa de cvorum

Moţiunea de cenzură depusă de PSD la adresa guvernului nu a fost votată ieri din lipsă de cvorum. UDMR nu a participat la şedinţă, iar cinci parlamentari social-democraţi şi doi de la partidele care susţineau moţiunea au lipsit de la apelul nominal pentru verificarea prezenţei.

Social-democraţii au anunţat că vor decide în cel mult două zile ce vor face mai departe, mai ales că de astăzi începe sesiunea ordinară a legislativului.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că liberalii au avut o strategie pentru a nu exista cvorumul de ședință și anunță că în maximum două zile va fi luată o decizie politică în forul statutar al PSD, în ceea ce privește moțiunea de cenzură.

Marcel Ciolacu: Eu am spus că dacă se va da vot pe moțiune vom avea 250 de voturi. Astăzi nu s-a dat un vot pe moţiune. În acest moment, PSD nu are 233 de voturi. Am încercat să creăm o majoritate. Nu s-a făcut cvorumul, nu s-a votat moțiunea de cenzură.

Liderul social-democrat a precizat totodată că va propune excluderea din rândul social-democraților a celor cinci parlamentari care au lipsit de la ședința plenului reunit. Premierul Ludovic Orban susține însă că demersul social-democraților este în afara cadrului constituțional și precizează că așteaptă decizia judecătorilor CCR.

Ludovic Orban: Considerăm că ceea ce s-a întâmplat este extrem de benefic pentru România. Guvernul trebuie să facă față unor provocări imediate, unor provocări pe termen mediu și chiar pe termen lung și are nevoie de deplina capacitate de exercițiu pentru a putea soluționa marile probleme cu care se confruntă România.

Prim-ministrul a apreciat că o decizie a social-democraților de a continua demersul inițiat ar putea crea probleme de constituționalitate.

Munteanu Daniela

Salut! Ma numesc Theona Bănica si scriu cu pseudonimul Munteanu Daniela. Ma aflu printre responsabilii care se asigura ca esti la curent cu tot felul de informatii de interes monden, dar si personal. Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci este extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

11 ore ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

13 ore ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

15 ore ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

23 de ore ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

24 de ore ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

o zi ago

Parteneri

This website uses cookies.