Categories: Lifestyle

Neașteptat! Ce s-a ales de Victoria Principal. Cum arată azi cea mai frumoasă femeie din Dallas

Neașteptat! Ce s-a ales de Victoria Principal. Cum arată azi cea mai frumoasă femeie din Dallas

Victoria Principal a ffost una dintre actrițele care a făcut furori în serialul Dallas. Cineaștii spun că ea a fost actrița care i-a dat viață personajului din film.

Victoria Principal a împlinit 70 de ani, dar aspectul feței nu pare a fi unul natural. A fost căsătorită cu un chirurg estetician, însă a negat vehement zvonurile despre o posibilă intervenție chirurgicală.

Chiar și așa, celebra actriță din serialul Dallas se numară printre cele mai îndragite și frumoase actrițe din lume, fiind considerată frumusețea anilor ’80.

Neașteptat!Ce s-a ales de Victoria Principal. Cum arată azi cea mai frumoasă femeie din Dallas

Dallas este un serial TV american care a fost transmis în premieră între anii 1978–1991. Acțiunea a avut loc în orașul texan Dallas, în centrul acțiunii apare viața cotidiană a familiei „Ewing”. Filmul este considerat ca fiind una dintre cele mai de succes „telenovele” americane. Serialul a avut 357 de episoade, fiind urmat de trei filme. Muzica din genericul filmului, compusă de Jerrold Immel, a devenit celebră, potrivit ro.wikipedia.org

În ciuda cenzurii producțiilor occidentale în Europa de Est, serialul a fost difuzat în România deoarece dictatorul Nicolae Ceaușescu voia să arate poporului său relele capitalismului.  Efectul a fost invers, serialul contribuind la conștientizarea în rândul românilor a faptului că nivelul lor de trai este mult inferior celui din Occident.

actrita

Mocanu Maria

Mă numesc Maria Mocanu! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 13 ani, cu nenumărate articole publicate despre vedete, mondenități, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale. Multe dintre materialele scrise de mine au avut la bază subiecte la zi din evenimentele la care am participat și din care mi-am conceput articolele publicate în spațiul online. Vă mulțumesc pentru aprecieri, dar și criticile aduse sunt constructive pentru mine.

Recent Posts

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

2 ore ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

4 ore ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

5 ore ago

Când intră alocațiile copiilor? Banii nu ajung înainte de Paște

Ministerul Muncii a făcut public calendarul pentru plata alocațiilor copiilor în luna mai 2024. Aceasta…

9 ore ago

Tichete pentru activități casnice! Ce activități sunt plătite fără contract de muncă

Persoanele de cel puțin 16 ani pot obține venituri suplimentare, fie că sunt angajate sau…

11 ore ago

Pietonii pot fi sancționați aspru! Amenzile ajung și la 1.700 de lei

Siguranța rutieră în Germania este reglementată prin norme strict. Încălcarea acestora poate duce la amenzi…

13 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.