Nevoia de a fi bun. Părintele Istrati, mesaj minunat. „Auzeam cum chiuie de bucurie”

„Bunătatea e prezența lui Dumnezeu în univers. Ea n-are nevoie de dovezi, camere tv, publicitate, motive, pretexte, rațiuni, căci e Logosul veșnic prezent și lucrător în oameni. Ea se revarsă firesc, că un izvor de lumină. E un dor de bucuria celuilalt, un suspin după unirea cu Dumnezeu.

Anu trecut, eram la un hram în județul Constanța. După Liturghia înălțătoare, cu sobor de preoți prezidat de Ips Teodosie, a urmat masa, sub un cort de campanie. Tot felul de bunătăți au fost aduse ca aperitiv. Preoții și credincioșii s-au aruncat pe păstrămuri, cașcavaluri și foietaje. Era un zumzet plăcut de vorbe, furculițe și farfurii. Toți erau cu gurile pline, mai ales că slujba durase mult, a la Ips Teodosie, care nu sare nicio virgulă niciodată.

În vremea asta, în capul mesei, părintele arhiepiscop decojea tacticos un măr.

L-a bibilit preț de vreo zece minute. Preoții se întindeau peste masă, să prindă ultimele bucăți de grozăvii, numai el mesteca încet o bucățică de măr.

Deodată, s-a apucat să pună unele peste altele, felii de pâine, pastramă și cașcaval, și tot așa. Făcuse un turn de vreo douăzeci de cm. Lângă mine, un mâncău comenta cu gura plină: poate le ia acasă. Face provizii. Ce foame are. Unii zâmbeau la arătarea din farfuria ierarhului. Le pune la pachet.

Părintele ierarh s-a ridicat ușor, a luat turnul cu aperitive și s-a dus lângă un gard de lemn, unde vreo șapte copii necăjiți se zgâiau la adunătura de mâncăi. Unul avea o geacă cu cinci numere mai mare. Nimeni nu îi observase, în goana după bunătăți.

Numai Ips simțise foamea lor, privirea lor în gol, contemplând în zadar minunile de pe mese. S-a apucat și le-a dat la toți copilașii câte un sandviș. Auzeam cum chiuie de bucurie. Și-au băgat colții în bunătăți.

Ips s-a întors la masă, cu ochii umezi. Mi-a zis în șoaptă: acuma m-am săturat și eu”, a fost mesajul preotului Ioan Istrati.