Categories: Actual

Nicușor Dan, la DNA! Pe cine consideră vinovat primarul Capitalei

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a fost invitat la DNA! Edilul da explicaţii suplimentare în legătură cu plângerea făcută în 2019 pentru ilegalităţi legate de PUZ Sectorului 3.

Printre persoanele pe care Nicuşor Dan le consideră vinovate în acest caz, se află Gabriela Firea, fostul edil al Bucureștiului, dar și fostul arhitect-şef al Capitalei, Ştefan Dumitraşcu. Actualul primar a mai precizat că acum are mai multe resorturi pentru a asigura un mediu curat pentru bucureşteni, față de anul 2019 când plângerea a fost făcută și era deputat şi vicepreşedinte al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul.

Am fost invitat pentru a da declarații

„Astăzi voi merge la DNA pentru a continua demersurile inițiate în 2019, atunci când am făcut plângere penală în care acuzam ilegalități cu privire la PUZ Sector 3. Conform procedurilor legale, am fost invitat pentru a da declarații referitoare la plângerea depusă atunci, pentru a putea avansa lucrările la acest dosar.

Lucrurile sunt acum analizate de DNA

Printre persoanele pe care le consider vinovate și împotriva cărora am făcut această plângere se află fostul primar general Gabriela Firea și fostul arhitect-șef al Capitalei, Ștefan Dumitrașcu.

Am arătat în acea plângere că PUZ Sector 3 a fost adoptat cu încălcarea mai multor prevederi legale, dar și faptul că acest PUZ încalcă dreptul bucureștenilor la un mediu sănătos. Erau zeci de hectare de teren cărora, în mod nelegal, li se schimba destinația din spațiu verde în spațiu construibil, ceea ce însemna pentru proprietari un folos necuvenit estimat la aproape 300 de milioane de euro. Lucrurile sunt acum analizate de DNA și sper ca această speță să avanseze cât mai rapid.

În 2021 am un instrument mai puternic, pe care l-am și folosit

Această plângere penală a fost instrumentul pe care l-am avut atunci, în 2019, când eram deputat și vicepreședinte al Asociației Salvați Bucureștiul. În 2021, ca primar al Municipiului București, am un instrument mai puternic, pe care l-am și folosit, respectiv propunerea de suspendare a PUZ-urilor de sector pentru 1 an de zile, lucru pe care CGMB l-a votat.

E foarte important ca bucureștenii să aibă un mediu curat și e foarte important ca orice decizie privind dezvoltarea orașului să se ia în mod legal, nu pe bază de interese ascunse”, a scris Nicuşor Dan pe pagina sa de Facebook, potrivit România TV.

Lorena Marinescu

Lorena Marinescu si-a inceput activitatea editorala in 2020, este o indragostita de literatura si ii place sa fie mereu la zi cu agenda publica. Aceste motive au determinat-o sa devina jurnalist

Recent Posts

Lupta împotriva „Shrinkflation”. Comercianții , obligați să semnalizeze reducerea cantității produselor

Guvernul a decis să ia măsuri pentru a contracara practica cunoscută sub numele de "shrinkflation".…

32 de minute ago

Adrian Câciu trage un semnal de alarmă! România pierde miliarde de euro din cauza evaziunii fiscale

Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a subliniat că România suferă o pierdere estimată…

2 ore ago

Salarii mai mari și impozite mai mici! Măsura ar urma să se implementeze de la 1 iulie

Premierul României, Marcel Ciolacu, a exprimat necesitatea unei reforme în sistemul de impozitare a salariilor.…

3 ore ago

Inflația va continua să crească! Previziunile BNR

BNR a anunțat că inflația va crește la 4,9%, față de 4,7% în prezent, conform…

4 ore ago

Cod galben de inundații! Ce zone sunt afectate

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenționare Cod galben…

5 ore ago

Premierul slovac Robert Fico se află în stare gravă după ce a fost împușcat!

Premierul slovac Robert Fico se află în stare gravă după ce a fost împușcat miercuri…

6 ore ago

This website uses cookies.