Categories: Social

Noi vouchere pentru tineri! Toți elevii și părinții trebuie să știe

Voucherele culturale sunt unele dintre ajutoarele venite din partea statului pentru a facilita accesul celor mai tineri dintre noi la instituţii de tip muzeal sau pentru a-şi cumpăra cărţi.

Programul va intra în vigoare începând cu anul şcolar 2024-2025 şi se va adresa elevilor de clasa a XII-a în primul rând, dar şi a celor din primii ani de liceu, respectiv gimnaziu. Proiectul se extinde de la viitorii absolvenţi de liceu spre cei mai mici de-a lungul anilor în care acest sistem de vouchere va fi activ.

Hotărârea legislativă şi desfăşurarea

Conform textului legislativ, elevii din categoriile vizate vor primi vouchere în valoare de 250 de lei. Cardurile pot fi utilizate de mai multe ori şi au în vedere creşterea consumului de produse şi evenimente culturale de către cei mici. Această schemă de ajutor, sub formă de bani de la stat pe card, se adresa deja angajaţilor din sistemul bugetar, iar acum se extindne către liceeni şi elevii de gimnaziu.

„Prin Programul național „Vouchere culturale pentru elevi“, deținătorii primesc suma de 250 lei prin intermediul unor carduri reutilizabile, sumă care este la dispoziția beneficiarului pentru servicii și evenimente culturale precum concerte, intrări în muzee, cărți sau excursii organizate cu tematici culturale sau istorice.

Derularea programului este reglementată prin hotărâre de Guvern, inițiată de Ministerul Educației”, se arată în textul din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, care a fost redat de către Prahova Business.

Cum se va implementa proiectul

Conform aceleiași surse, există mai multe trepte de introducere a programului în rândul elevilor. Toți părinții trebuie să știe că va începe în anul șscolar 2024-2025, în primul rând pentru tinerii care se vor fi aflat atunci în clasa a XII-a. De asemenea, Prahova Business arată următoarele etape de implementare:

„în anul școlar 2024-2025, beneficiarii sunt elevii din clasa a XII-a a anului școlar curent
în anul școlar 2025-2026, beneficiarii sunt elevii din clasele a IX-a și a XII-a a anului școlar curent
în anul școlar 2026-2027, beneficiarii sunt elevii din clasele a V-a, a IX-a și a XII-a a anului școlar curent
până la finalul anului școlar 2026-2027, în baza unei analize cu privire la impactul programului național, Ministerul Educației decide asupra oportunității continuării și dezvoltării programului începând cu anul școlar 2028-2029”, se arată în articol. Așadar, proiectul se va extinde treptat la categorii de vârstă din ce în ce mai mici din rândul celor care sunt înscriși în ciclurile învățământului preuniversitar.

Proiectul este anunțat la un an după cel care a introdus vouchere culturale pentru angajații de la stat.

Balcu Irina

Absolventă Litere UniBuc (LLR-LLS şi CRP; masterat de Studii Avansate în Lingvistică). Masterandă la Scriere Dramatică, UNATC I.L. Caragiale.

Recent Posts

Adrian Câciu trage un semnal de alarmă! România pierde miliarde de euro din cauza evaziunii fiscale

Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a subliniat că România suferă o pierdere estimată…

46 de minute ago

Salarii mai mari și impozite mai mici! Măsura ar urma să se implementeze de la 1 iulie

Premierul României, Marcel Ciolacu, a exprimat necesitatea unei reforme în sistemul de impozitare a salariilor.…

2 ore ago

Inflația va continua să crească! Previziunile BNR

BNR a anunțat că inflația va crește la 4,9%, față de 4,7% în prezent, conform…

3 ore ago

Cod galben de inundații! Ce zone sunt afectate

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenționare Cod galben…

4 ore ago

Premierul slovac Robert Fico se află în stare gravă după ce a fost împușcat!

Premierul slovac Robert Fico se află în stare gravă după ce a fost împușcat miercuri…

5 ore ago

Marcel Ciolacu afirmă că sustenabilitatea pentru pe termen lung a României impune pensii private, dar este nevoie și de sprijin din partea mediului privat

Premierul Marcel Ciolacu a subliniat că orice prim-ministru ar aprecia veniturile suplimentare care sunt direcționate…

7 ore ago

This website uses cookies.