Nu există niciun obstacol în calea cooperării dintre Ungaria şi Republica Moldova

„Nu există nici un obstacol politic, aşa cum nu există nicio chestiune deschisă în domeniul cooperării politice care ar pune în pericol sau ar îngreuna dezvoltarea unei cooperări economice şi comerciale între Republica Moldova şi Ungaria”, a declarat ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó,  joi, la Chişinău, la deschiderea lucrărilor Forumului Economic Republica Moldova-Ungaria.

„Relaţiile politice nu au fost niciodată atât de bune ca în prezent”, a subliniat ministrul ungar, care a adăugat: „Este adevărat că volumul schimbului de mărfuri dintre cele două state a fost echivalent cu 120 de milioane de dolari, ceea ce reprezintă o tendinţă de creştere, dar la fel de bine este adevărat că sentimentul nostru de lipsă este justificat, deoarece în comparaţie cu oportunităţile potenţiale, această sumă de 120 de milioane de dolari este încă departe de ceea ce am putea realiza”.

Pentru buna desfăşurare a relaţiilor de cooperare, pe lângă condiţiile politice vor fi asigurate şi condiţiile financiare, astfel că la Eximbank va fi deschisă o linie de credit în valoare de 100 de milioane de dolari, sumă care va fi disponibilă exclusiv pentru finanţarea cooperării economice ungaro-moldovenească, a precizat Péter Szijjártó.

Ministrul de externe a anunţat că a fost convocată pentru luna mai reuniunea Comitetului economic mixt, pentru a se asigura că nu rămân subiecte deschise privind cooperarea politică sau în materie de reglementări. „Economia Ungariei se află într-un stadiu al schimbărilor, deoarece trece de la o economie orientată spre producţie la o economie bazată pe tehnologie şi centrată spre cunoaştere”, a adăugat oficialul ungar, semnalând  astfel că firmele ungare care operează pe teritoriul Republicii Moldova utilizează cele mai înalte standarde tehnologice, contribuind astfel la dezvoltarea economiei ţării şi la creşterea nivelului tehnologiei.

„Din 2010 şi de la deschiderea către Orient, Ungaria a promovat o politică economică echilibrată şi credem – ca ţară central-europeană – că este nevoie de cooperare, de un dialog pragmatic între Est şi Vest, şi mai credem că Republica Moldova poate îndeplini un rol de punte, nu doar din punct de vedere politic, ci şi din punct de vedere economic”, a conchis Péter Szijjártó.

Daniela Popescu

Popescu Daniela este un jurnalist cu peste 10 ani de activitate, a scris articole din domeniul social, cultural, medical, economic. A colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram Evenimentul zilei, Animal Zoo, Capital, Evz Monden.

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

2 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

2 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

2 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

2 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

2 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

3 zile ago

Parteneri

  • EDITURA DE CARTE

Inegalabilul Davila

This website uses cookies.