Categories: Lifestyle

O cunoscută companie de bomboane colorate a fost dată în judecată pentru că nu declară efectele nocive ale colorantului 

Un consumator a dat în judecată compania Mars, care produce bomboanele colorate Skittles, pe motiv că acestea ar conține dioxid de titan, o substanță periculoasă pentru oameni, potrivit genștiri, care citează The Guardian și The Washington Post.

O cunoscută  companie de bomboane colorate a fost dată în judecată pentru că nu declară efectele nocive ale colorantului

Jenile Thames a pornit procesul la tribunalul federal din California și a mai acuzat compania că nu și-ar fi avertizat consumatorii de efectele colorantului, evitând să menționeze că există pericole.

Aceeași persoană susține că bomboanele Skittles ar putea fi genotoxice, capabile să modifice ADN-ul.

La nivelul Uniunii Europene, alimentele care conțin colorantul vor dispărea de pe rafturi începând din august, deoarece Comisia Europeană susține că dioxidul de titan ar putea cauza cancer.

În Statele Unite ale Americii, utilizarea aditivului “dioxid de titan” ,care este folosit ca agent de colorare  în alimente, nu este ilegală. Astfel, Administrația pentru Alimente și Medicamente permite utilizarea acestuia în majoritatea alimentelor, deși o limitează la 1% din greutatea unui aliment.

Compania Mars susține că nu a încălcat legislația

Un purtător de cuvânt al companiei Mars, într-o declarație dată pentru The Washington Post, a anunţat că, „deşi nu comentăm cu privire la litigiile în curs, utilizarea de către noi a dioxidului de titan este în conformitate cu reglementările FDA”.

În anul 2016, Mars a anunțat că intenționează să elimine coloranții artificiali din produsele sale în următorii 5 ani și mai târziu (după ce Franța a interzis pe piață, în 2019, comercializarea bomboanelor) a clarificat că dioxidul de titan se numără printre coloranții pe care îi va elimina treptat.

Referitor la acest aspect, „pârâtul și-a încălcat propria promisiune față de consumatori”, potrivit reclamantului, adăugând, de asemenea, că „de mai mult de 6 ani pârâtul continuă să vândă produsele cu dioxid de titan, fără ca consumatorii rezonabili care cumpără produsele să știe.”

Pe de altă parte, Jenile Thames transmite că pe lista ingredientelor încă ar apărea dioxidul de titan, o listă greu de citit, din cauza fontului precar de pe ambalaj.

Acesta susține că „pârâtul se bazează pe lista de ingrediente care este prezentată în format minuscul tipărit pe spatele Produselor, a cărei citire este făcută și mai dificilă de lipsa contrastului de culoare dintre font și ambalaj”.

Reclamantul remarcă faptul că alte mărci de bomboane, inclusiv Sour Patch Kids, Swedish Fish și Nerds au culori vibrante precum Skittles, dar nu se bazează pe dioxid de titan.

Ce decizii s-au luat privind folosirea dioxidului de titan în Europa și Marea Britanie

În cadrul Uniunii Europene, alimentele care conțin colorantul vor dispărea de pe rafturi începând cu luna august 2022. Autoritățile europene de reglementare au citat temerile că o acumulare de particule de dioxid de titan în corpul unei persoane ar putea cauza genotoxicitate, capacitatea unei substanțe de a deteriora ADN-ul, putând cauza cancer.

În schimb, Marea Britanie, nu a ajuns la aceeași concluzie și încă permite utilizarea dioxidului de titan.

Beatrise Braha

Recent Posts

Cele mai eficiente metode naturale de tratare a migrenelor

Migrenele sunt simptome debilitante, care îți pot afecta semnificativ calitatea vieții. Din fericire, odată ce…

3 zile ago

Patru lucruri pe care să le știți atunci când alegeți anvelopele

Atunci când decideți să cumpărați un nou set de anvelope pentru mașina dvs., există mai…

3 zile ago

Românii vor scoate mai mulți bani din buzunar anul acesta. Alimentele se scumpesc în perioada Paștelui

Românii cumpără cadouri pentru familie și cei apropiați în perioada Paștelui, iar ciocolata este unul…

3 zile ago

Pensiile vor fi livrate înainte de Paște! Guvernul a aprobat măsura

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat la începutul ședinței de Guvern că se va aproba o…

3 zile ago

Belarus afirmă că a prevenit un atac cu drone lansat de Lituania asupra Minskului. Vilniusul respinge acuzațiile

Serviciile secrete din Belarus susțin că au dejucat un atac cu drone asupra Minskului. Acest…

4 zile ago

Fără fonduri pentru tinerii fermieri. Ajutorul va fi reluat abia în 2028

Resursele financiare destinate tinerilor fermieri au fost epuizate. Conform informațiilor disponibile, fondurile au fost consumate…

4 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.