Categories: Lifestyle

Oana Zăvoranu, prima reacție după ce s-a zvonit că divorțează: Nu mă doboară nimeni şi nimic

Oana Zăvoranu, prima reacție după ce s-a zvonit că divorțează. Vedeta a transmis un mesaj oficial în contextul în care au apărut speculații privind divorțul de soțul său, Alex Ashraf.

„Noi suntem mai bine ca niciodată, ne ocupăm de lucruri serioase, avem grijă de Clinica Noastră care este copilul nostru iubit. Suntem fericiţi că la sfârşitul fiecărei zile ne rezolvăm treburile într-o lume din ce în ce mai anormală, ne vedem de proiectele în derulare, care mulţumim lui Dumnezeu sunt destule şi vă vor bucura pe cei buni şi normali la cap, ne trăim din plin frumoasa noastră poveste de dragoste, nu avem timp de cretinitati şi realizăm cât de norocoşi suntem că avem împreună o familie mică dar unită, puţini oameni lângă noi, dar buni şi loiali, o căsnicie care nu se clatină deloc şi un viitor împreună care sună bine de tot.

Zăvo: Sunt o luptătoare, că fac lucruri care nu rămân neobservate

Acest mesaj e pentru toţi frustraţii şi frustratele care nu pot dormi de grija mea sau a căsniciei mele, a averii mele, a faptului că sunt OANA BOSS indiferent prin câte am avut de trecut în viaţă, că sunt frumoasă, sănătoasă şi arăt extraordinar de tânără chiar dacă am făcut 48 de ani, că sunt smart, că nu mă doboară nimeni şi nimic, că sunt o luptătoare, că fac lucruri care nu rămân neobservate, că reuşesc să creez trenduri şi sunt un lider înnăscut, că am un business de succes, curat şi la standardele cele mai înalte, că nu sunt o beţivă sau o drogată, că nu ascult de şefi (că nu am), că nu pup c****i şi nu îmi pune nimeni zăvor gândurilor sau acţiunilor şi că urmează sezonul doi dintr-un proiect pe YouTube care a creat deja isterie naţională şi care o să pună din nou din Septembrie showbizz-ul ăsta murdar şi obosit pe jar”, a scris Oana Zăvoranu pe Facebook.

Munteanu Daniela

Salut! Ma numesc Theona Bănica si scriu cu pseudonimul Munteanu Daniela. Ma aflu printre responsabilii care se asigura ca esti la curent cu tot felul de informatii de interes monden, dar si personal. Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci este extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

15 ore ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

17 ore ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

19 ore ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

o zi ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

o zi ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

o zi ago

Parteneri

  • EDITURA DE CARTE

Doamna în mov

This website uses cookies.