Economic

„Ofer Guvernului României o donație de 250 de milioane de euro”. Cine e în spatele acestei oferte?

„Ofer Guvernului României o donație de 250 de milioane de euro”. Cine e în spatele acestei oferte? Abia a  ieşit din Penitenciarul Rahova, unde executa o pedeapsă de 11 ani de închisoare, stabilită prin contopirea mai multor sentinţe. Sorin Ovidiu Vântu, căci despre el este vorba, a postat recent un mesaj video pe pagina sa de Facebook.

Vântu face o ofertă incredibilă celor aflați la cârma României. „Ofer Guvernului României o donaţie de 250 de milioane de euro, cu două condiţii. Prima este să mi se rejudece toate dosarele de către judecători competenţi şi care să nu fie în aria de influenţă a securiştilor. Modalitatea legală există şi se cheamă recurs în interesul legii.

A doua, în momentul în care, în urma rejudecării acestor dosare, se va constata că magistraţii care m-au condamnat la ani grei de puşcărie şi-au bătut joc de meserie din prostie, din răutate sau la ordinul securiştilor, să fie evacuaţi din sistem. Dacă aceste două condiţii sunt respectate, voi oferi statului român, repet, 250 de milioane de euro. Suma este negociabilă. Cu banii ăştia se pot susţine IMM-urile, care să vă asigure locuri de muncă când veţi termina cu tâmpenia asta de criză care vă ţine în casă”, este mesajul lui Sorin Ovidiu Vântu.

 

Alecu Carmen

Lucrez in presa din 1997, la diverse ziare („Monitorul de Vaslui”), reviste („Acasă Magazin”) și site-uri (www.evz.ro, www.infoactual.ro, www.doctorulzilei.ro)

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

3 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

3 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

3 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

3 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

3 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

3 zile ago

Parteneri

  • EDITURA DE CARTE

Domnia lui Cuza Vodă

This website uses cookies.