Categories: ActualLifestyle

Operațiunea Frankenstein. Medici rezidenți, dați pe mâna procurorilor de o divă „operată prost”

Clinica de înfrumusețare SC Swis Hospital SRL a fost vizată luni de procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de 9 inculpați, datorită unor suspiciuni privind efectuarea de proceduri fără a exista dreptul de exercitare a profesiei.

Caz șocant la o clinică de înfrumusețare: opt medici și un terapeut, urmăriți penal

Potrivit procurorilor, din probatoriul administrat în cauză a reieșit că, în anii 2020 și 2021, perioadă profund marcată de restricțiile pandemiei, în cadrul clinicii din București, inculpații ar fi exercitat fără drept profesia de medic specialist, deși nu se aflau în posesia diplomelor și a altor acte necesare care să le confirme specializarea, efectuând diverse proceduri medicale unor pacienţi, dintre care enumerăm: procedură de volumizare buze, rinocorecție, umplere cearcăne și augmentare bărbie cu acid hialuronic, terapii intravenoase cu ozon și proceduri de mezoterapie.

Medicii nu aveau diplome

Pacienții ar fi fost induși în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv a calității de medic specialist, cu scopul de a obţine un folos patrimonial injust reprezentat de sumele de bani achitate de către pacienţi către clinica menționată. Dintre inculpați, menționăm: cinci medici stomatologi, un medic rezident chirurgie plastică estetică şi microchirurgie reconstructivă, un medic rezident în specializarea dermatovenerologie și un fizioterapeut.

Diva autohtonă Simona Trașcă, fostă pacientă a clinicii, declarație pe 10 iunie 2022:

“Am simţit dureri foarte mari, îţi dai seama, mai ales în timpul operaţiei. La un moment dat aici uitase să îmi pună anestezie şi m-a tăiat pe viu şi i-am zis, adică eram conştientă. Am fost la ei acum, nu am reuşit decât să mă cert cu doctorul respectiv, m-au consultat încă două doctoriţe acolo, au zis că într-adevăr am dreptate şi aia e, rămâi cu dreptatea în mâna şi la revedere! A fost traumatizant.”

În cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi faţă de persoana juridică SC Swiss Hospital SRL, pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi în formă continuată (10 acte materiale), deoarece le-ar pus persoanelor vizate materiale medicale la îndemână fără să verifice prealabil competențele lor legale.

Horatiu A.T. Simion

Recent Posts

Cele mai eficiente metode naturale de tratare a migrenelor

Migrenele sunt simptome debilitante, care îți pot afecta semnificativ calitatea vieții. Din fericire, odată ce…

3 zile ago

Patru lucruri pe care să le știți atunci când alegeți anvelopele

Atunci când decideți să cumpărați un nou set de anvelope pentru mașina dvs., există mai…

3 zile ago

Românii vor scoate mai mulți bani din buzunar anul acesta. Alimentele se scumpesc în perioada Paștelui

Românii cumpără cadouri pentru familie și cei apropiați în perioada Paștelui, iar ciocolata este unul…

4 zile ago

Pensiile vor fi livrate înainte de Paște! Guvernul a aprobat măsura

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat la începutul ședinței de Guvern că se va aproba o…

4 zile ago

Belarus afirmă că a prevenit un atac cu drone lansat de Lituania asupra Minskului. Vilniusul respinge acuzațiile

Serviciile secrete din Belarus susțin că au dejucat un atac cu drone asupra Minskului. Acest…

4 zile ago

Fără fonduri pentru tinerii fermieri. Ajutorul va fi reluat abia în 2028

Resursele financiare destinate tinerilor fermieri au fost epuizate. Conform informațiilor disponibile, fondurile au fost consumate…

4 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.