Actual

Oportunități de angajare pentru români: 700 de lei/zi, vouchere pentru mese și bani de chirie!

bani pentru romani, fonsuri din partea statului Un comunicat de presă al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), arată că 2,4 milioane de români aflați în situații financiare dificile, vor primi un ajutor social, în șase tranșe, în valoare de 250 de lei fiecare. Banii vor putea fi folosiți pentru achiziția de alimente și mese calde. „Sprijinul pentru alimente și mese calde acordat românilor vulnerabili continuă și în 2023, odată cu majorarea cu 12,5% a pragului de venit până la care se acordă dreptul. Astăzi au fost virate sumele pentru prima tranșă de anul acesta, adică a tranșa a V-a din program, de care vor beneficiază aproape 2,4 milioane de români. Ne respectăm astfel promisiunea față de oameni, aceea de a avea grijă de nevoile lor imediate.”, spune Marcel Boloș. Banii vin înainte de Paște Luna aceasta, tranșa a doua a ajutorului sub formă de voucher de 250 de lei, va ajunge pe cardurile românilor beneficiari înainte de Paște. Mai mult, tot în acest an, românii vulnerabili vor primi o serie de ajutoare financiare de la Guvern, pentru a-i ajuta să treacă peste dificultățile lor materiale. Vorbind despre voucherele de 250 de lei, Marcel Boloș a declarat că: „De aceste vouchere de alimente beneficiază aproape 2,4 milioane de români. Ne respectăm astfel promisiunea faţă de oameni, aceea de a avea grijă de nevoile lor imediate. Pe lângă voucherele sociale pentru alimente, vom continua distribuirea pachetelor cu produse alimentare şi în acest an, cu o nouă tranşă în luna aprilie. De asemenea, românii din medii vulnerabile primesc 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie.” a declarat Marcel Boloș, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Vouchere pentru rechizite și renovarea locuințelor În plus, Guvernul român acordă bani pentru elevi, mai precis, pentru achiziționarea de rechizite, și îmbrăcăminte. „Adăugând la acestea sprijinul pentru rechizite şi îmbrăcăminte acordat elevilor, trusourile pentru mamă şi nou-născut, voucherele pe care le pregătim pentru îmbunătăţirea condiţiilor de locuit şi pentru achiziţionarea de electrocasnice, putem vorbi în 2023 despre un amplu pachet de măsuri sociale finanţat din fonduri europene – 1,8 miliarde de euro într-un singur an”, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş. La acestea se adaugă și distribuirea pachetelor de alimente de 24kg, cât și bani pentru repararea sau renovarea locuințelor. „Pe lângă voucherele sociale pentru alimente, vom continua distribuirea pachetelor cu produse alimentare și în acest an, cu o nouă tranșă în luna aprilie.De asemenea, românii din medii vulnerabile primesc 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie. Adăugând la acestea sprijinul pentru rechizite și îmbrăcăminte acordat elevilor, trusourile pentru mamă și nou-născut, voucherele pe care le pregătim pentru îmbunătățirea condițiilor de locuit și pentru achiziționarea de electrocasnice, putem vorbi în 2023 despre un amplu pachet de măsuri sociale finanțat din fonduri europene – 1,8 miliarde de euro într-un singur an”, a declarat ministrul Marcel Boloș, potrivit RomâniaTV. bani pentru romani, fonsuri din partea statului (sursă foto: playtech.ro)
Sursă foto: playtech.ro

Pe piața muncii din România încep să apară oferte greu de refuzat. Ceea mai recentă în acest sens este lansată de o companie care caută personal necalificat și oferă un salariu de 700 de lei pe zi, vouchere pentru mese și încă 300 de euro pe lună pentru plata chiriei.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Buzău are vești bune vin pentru românii care își caută un nou loc de muncă. O companie din Norvegia pune la dispoziție românilor 70 de locuri de muncă, plătite cu peste 140 de euro pe zi. În plus se mai dau și vouchere pentru două mese pe zi – angajatorul norvegian oferă mic dejun și prânz -, precum și suma de 300 de euro pentru chirie. Venitul lunar poate ajunge la peste 2.800 de euro.

Compania caută personal necalificat, dar care trebuie să să cunoască limba engleză. Candidații acceptați urmează să se ocupe de recepționarea, sacrificarea, procesarea și ambalarea crabului proaspăt, produs vândut ulterior pe piețele internaționale. Programul de lucru este de 40 de ore pe săptămână.

Perioada de angajare este limitată

Contractul de muncă este sezonier. Angajatorul norvegian are nevoie de muncitori români doar începând din luna iunie și până în luna noiembrie. Candidații interesați de ofertă pot aplica pentru locurile de muncă la AJOFM sau pot accesa platforma EURES.

„În medie, în judeţul Buzău pe sistemul EURES sunt în jur de 100-150 de locuri de muncă disponibile zilnic. În ultima perioadă au apărut locuri de muncă mai exotice, care se adresează unei anumite structuri profesionale, dar care nu trebuie să aibă o specialitate profesională. Este vorba, de exemplu, de locuri de muncă în domeniul creşterii crabilor. La prima vedere par locuri de muncă specializate, dar nu este deloc aşa. Este vorba despre forţă de muncă necesară extracţiei acestor crabi din fermele de profil. Partea de inginerie piscicolă este ocupată de alte persoane. Sunt locuri de muncă adresate lucrătorilor care au mai avut contact cu fermele piscicole din România şi sunt multe păstrăvării care funcţionează şi în judeţul Buzău, prin urmare nu este neapărat nevoie să ai experienţă în astfel de locuri pentru a putea aplica”, a explicat Ionel Tociu, directorul AJOFM Buzău, citat de romania.tv.

Șomajul scade în România

În martie, rata şomajului în România a ajuns la 5,4%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de luna precedentă şi cu 0,2 puncte procentuale faţă de luna martie din anul 2022, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Numărul şomerilor estimat de INS pentru luna martie a anului 2023 a fost de 453.100 de persoane, în scădere de la 459.300 în februarie 2023 şi de la 463.600 în martie 2022.

Șomajul cel mai ridicat se înregistrează în rândul tinerilor de sub 24 de ani, unde valoarea este 22,8%. Tot în cazul tinerilor, rata şomajului de lungă durată (de şase luni şi peste) a fost de 12,6%. Ponderea tinerilor aflați în şomaj de un an şi peste în total şomeri este de 55,2%.