Categories: ActualInternational

Papa Francisc nu renunţă: „Facem tot posibilul pentru a lupta împotriva pedofiliei în Biserică”

Nu trebuie să încetăm să combatem acest flagel, a declarat Papa Francisc referindu-se la lupta împotriva pedofiliei în Biserică. De asemenea, Papa Francis a mai declarat că femeile pe care le-a numit la Vatican au dovedit că pot fi manageri mai buni decât bărbații și că există prea mult șovinism masculin în Biserica Romano-Catolică și în societate în general. Papa a făcut aceste declarații duminică în timpul unei conferințe de presă susținute în aer, în avionul care se întorcea la Roma din călătoria sa de patru zile în Bahrain.

Papa Francisc nu renunţă: „Facem tot posibilul pentru a lupta împotriva pedofiliei în Biserică”

„Facem tot posibilul” pentru a lupta împotriva pedofiliei în Biserică, a dat asigurări duminică Papa Francisc, care şi-a exprimat regretul în acelaşi timp că unele persoane din interiorul instituţiei „încă nu văd clar”, relatează AFP.

„Pentru un preot, abuzul (sexual) este contra naturii sale sacerdotale şi contra naturii sale sociale. De aceea, este un lucru tragic şi nu trebuie să încetăm” să combatem acest flagel, a declarat papa în cadrul unei conferinţe de presă în avionul cu care s-a întors dintr-o vizită în Bahrain, conform Agerpres.

„Facem tot posibilul, însă există persoane în interiorul Bisericii care încă nu văd clar (…) Este un proces în desfăşurare, pe care îl ducem cu curaj, şi nu toată lumea are acest curaj”, a adăugat el.

Unele lucruri au fost ascunse, spune înaltul prelat, înainte de scandalul Boston. „Acum, totul este clar şi avansăm pe acest subiect”, a adăugat el, făcând aluzie la seria de dezvăluiri de la începutul anilor 2000 din SUA. În ciuda „tentaţiei compromisului”, „dorinţa Bisericii este de a clarifica totul”, a mai dat el asigurări, precizând că „Bisericii trebuie să îi fie ruşine de lucrurile rele, mulţumind în acelaşi timp lui Dumnezeu pentru lucrurile bune pe care ea le-a făcut”.

Papa Francisc a făcut aceste comentarii ca răspuns la o întrebare despre posibilitatea de a face publice sancţiunile canonice pentru o mai mare transparenţă.

În urmă cu mai mulți ani, Papa a dat citire unui document, conform cărora aproximativ 8.000 de clerici, dintr-un număr total la nivel mondial de circa 414.000, ar fi abuzat de copii. În plus, unii dintre ei au ajuns chiar episcopi sau cardinali.

„Femeile pe care le-am numit la Vatican au dovedit că pot fi manageri mai buni decât bărbații”

În altă ordine de idei, Papa Francisc a mai declarat că femeile pe care le-a numit la Vatican au dovedit că pot fi manageri mai buni decât bărbații și că există prea mult șovinism masculin în Biserica Romano-Catolică și în societate în general.

„Am observat că de fiecare dată când o femeie primește o poziție (de responsabilitate) la Vatican, lucrurile se îmbunătățesc”, a spus el.

Francisc a fost întrebat despre femeile care se află în fruntea protestelor din Iran, dar nu a răspuns la întrebare, deviind spre subiectul rolului femeilor în general.

Vorbind despre femeile pe care le-a numit în funcții de conducere, el a menționat-o pe sora Raffaella Petrini, viceguvernator al Vaticanului, care este efectiv cea mai puternică femeie din Vatican, fiind responsabilă de aproximativ 2.000 de angajați.

„Lucrurile s-au schimbat în bine”, a spus el, referindu-se la abilitățile de management ale lui Petrini, care a fost numită anul trecut.

El a citat, de asemenea, impactul a cinci femei pe care le-a numit într-un departament care supraveghează finanțele Vaticanului.

„Aceasta este o revoluție, deoarece femeile știu cum să găsească calea corectă pentru a merge înainte”, a spus el.

Francisc a condamnat șovinismul masculin, recunoscând că există încă prea mult în întreaga lume, inclusiv în Argentina, țara sa natală.

„Femeile sunt un dar. Dumnezeu nu l-a creat pe om și apoi i-a dat un cățeluș cu care să se joace. El a creat bărbatul și femeia”, a spus el.

„O societate care nu este capabilă să permită femeilor să aibă roluri mai mari nu avansează”.

 

Roxana Toma

Recent Posts

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

4 ore ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

5 ore ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

7 ore ago

Când intră alocațiile copiilor? Banii nu ajung înainte de Paște

Ministerul Muncii a făcut public calendarul pentru plata alocațiilor copiilor în luna mai 2024. Aceasta…

10 ore ago

Tichete pentru activități casnice! Ce activități sunt plătite fără contract de muncă

Persoanele de cel puțin 16 ani pot obține venituri suplimentare, fie că sunt angajate sau…

12 ore ago

Pietonii pot fi sancționați aspru! Amenzile ajung și la 1.700 de lei

Siguranța rutieră în Germania este reglementată prin norme strict. Încălcarea acestora poate duce la amenzi…

14 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.