Categories: Actual

Parlamentul se reuneşte pentru revocarea din funcţie a lui Nicolae Bădălău. A refuzat să-şi dea demisia de la Curtea de Conturi

Parlamentul României se reuneşte astăzi, 5 decembrie în ședință comună pentru a supune la vot raportul comisiilor de specialitate cu privire la revocarea din funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi a lui Nicolae Bădălău, acuzat de DNA de trafic de influență și dare de mită. Social-democrații au anunțat că declanșarea procedurilor de revocare a fost solicitată conducerii Senatului și Camerei Deputaților chiar de PSD.

Parlamentul se reuneşte pentru revocarea din funcţie a lui Nicolae Bădălău. A refuzat să-şi dea demisia de la Curtea de Conturi

Conducerea Parlamentului a decis, marţi, să dea un termen pentru  raport până luni, la ora 12.00, în comisiile reunite buget finanţe, iar plenul comun se va întruni de la ora 14.00, pentru a vota cererile depuse de PSD şi USR privind revocarea din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit a Curţii de Conturi a lui Niculae Bădălău, arestat sub acuzaţia de dare de mită.

Niculae Bădălău nu şi-a depus demisia, iar din această cauză Parlamentul îl revocă din funcţie

USR a cerut, luni, Birourilor celor două Camere ale Parlamentului, declanşarea procedurii de revocare a lui Niculae Bădălău din funcţia deţinută la Curtea de Conturi, după reţinerea acestuia de către DNA.

La scurt timp, purtătorul de cuvânt al PSD Ştefan Radu Oprea a anunţat că social-democraţii au depus, luni, către Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, o solicitare pentru declanşarea procedurii de revocare din funcţia de membru şi vicepreşedinte al Curţii de Conturi a lui Niculae Bădălău, suspectat de către DNA de dare de mită, deoarece nu a existat o demisie a acestuia.

Instanţa a admis propunerea DNA de arestare preventivă a lui Niculae Bădălău pentru 30 de zile

Fostul senator PSD Niculae Bădălău, vicepreşedinte al Autorităţii de Audit a Curţii de Conturi a fost arestat preventiv, luni, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti. Instanţa a admis propunerea DNA de arestare preventivă a lui Niculae Bădălău, măsura fiind dispusă pentru 30 de zile.

Acuzaţii de dare de mită, în formă continuată, şi trafic de influenţă

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 27 noiembrie, a lui Niculae Bădălău, la data faptelor consilier de conturi în cadrul Curţii de Conturi a României şi vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul aceleiaşi instituţii, pentru dare de mită, în formă continuată, şi trafic de influenţă, şi a unei persoane fizice, reprezentant al unei societăţi comerciale, pentru dare de mită, coform DNA.

”În datele de 09.08.2022 şi 19.11.2022, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract privind «Reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă…», estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA, unei societăţi administrată de o rudă a acestuia, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei persoane din conducerea Companiei Naţionale de Investiţii (C.N.I.), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanţarea a două proiecte depuse la această instituţie de către primăria respectivă. În perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeaşi primărie îl avea încheiat cu aceeaşi societate comercială, privind «Înfiinţare reţea de alimentare cu apă …», inculpatul Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit edilului mai multe sume de bani pentru ca în schimb acesta să efectueze în continuare plăţile către firma respectivă, chiar şi pentru lucrări neconforme”, au susţinut procurorii.

Conform sursei citate, în acelaşi context, după ce, în 19 noiembrie 2022, Bădălău i-ar fi promis primarului remiterea a 7% din valoarea contractului menţionat  (4.903.959,97 lei fără TVA), dar şi dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmărea să o obţină pentru aceeaşi firmă de la primăria respectivă, în 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiaşi om de afaceri, i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă.âÎn total, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului suma totală de 170.000 euro, ce reprezintă 7% din valoarea celor două contracte.

 

Adriana Coman

Recent Posts

Românii preferă cumpărăturile online! Comerțul electronic a ajuns la 7 miliarde de euro

Conform estimărilor GPeC, ARMO și ale principalilor actori din sector, valoarea comerțului electronic din România…

3 zile ago

Guvernul promite salarii mai mari în cultură. Angajații nemulțumiți îl somează pe Ciolacu

Guvernul a hotărât să mărească salariile pentru angajații nemulțumiți, inclusiv pentru cei care lucrează în…

3 zile ago

Economia României, în pericol! Previziunile Comisiei Europene

Conform ultimului raport al Comisiei Europene, economia României este estimată să crească cu 3,3% în…

3 zile ago

Temperaturile vor ajunge la 28 grade! Prognoza ANM

Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, se prognozează că temperaturile vor înregistra o creștere în zilele…

3 zile ago

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

3 zile ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

3 zile ago

This website uses cookies.