Categories: Actual

Peste 770.000 de lei prejudiciu descoperit de Camera de Conturi la o primărie din Alba. Cum au fost cheltuiți banii publici

În urma verificărilor anuale, în primăria comunei Șibot din Alba a fost descoperit un adevărat prejudiciu din bani publici. Printre chetuielile ilegale și care nu aveau legătură cu desfășurarea activității zilnice se numără și achiziționarea a 97 de abonamente şi 30 de telefoane mobile pentru cei 17 angajaţi, potrivit informațiilor adevărul.ro.

Primăria nu este la prima abatere, corpul de control găsind o serie întreagă de nereguli!

După ce au verificat cheltuielile instituției, inspectorii au constatat că în perioada februarie-aprilie 2020 au fost încheiate un număr de 6 contracte de telefonie mobilă pentru un număr de 97 abonamente, în condiţiile în care instituţia are doar 17 angajaţi, și de asemenea au fost achiziționate 30 de telefoane mobile, fără a fi recepţionate, înregistrate şi inventariate. În momentul verificărilor efectuate, doar 13 telefoane au putut fi inventariate.

Prejudiciul integral calculat a fost de 41.000 de lei şi a fost completat prin acceptarea la plată şi decontarea unor servicii telefonice (SMS-uri, internet, penalităţi, etc.) peste nivelul abonamentului lunar şi care nu au legătură cu activitatea desfăşurată de instituţie.

Mai mult decât atât, un prejudiciu de 56.000 de lei a fost descoperit prin prin acceptarea la plată şi decontarea efectivă în anul 2020 a unor servicii de salubritate, prestate în interesul altor persoane de pe raza comunei, fără ca instituţia să recupereze banii plătiţi.

Potrivit raportului Camerei de Conturi, la Primăria Şibot au fost majorate nelegal cheltuielile de personal în perioada 2018-2020 cu suma de 489.000 lei, prin nepunerea în aplicare a trei hotărâri ale instanţelor de judecată, definitive şi irevocabile.

Prin aceste hotărâri au fost anulate dispoziţiile primarului privind acordarea sporului de dificultate în cuantum de 25%-50% din salariul de încadrare, pentru activitatea desfăşurată în Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Dispoziţiile au fost atacate în instanţă de către Instituţia Prefectului Judeţului Alba, unde s-a descis anularea documentelor.

Tot la Şibot au fost acordate nelegal drepturi salariale personalului entităţii cât şi persoanelor cu funcţii de demnitate publică în sumă de 185.000 de lei. Este vorba despre permii de excelenţă, majorarea cu 15% a salariilor primarului şi viceprimarului, normă de hrană, vocuhere de vacanţă, indemnizaţie de conducere pentru administratorul public sau spor de dificultate.

”Având în vedere următoarele considerente: abaterile identificate cu ocazia misiunilor de audit financiar au fost peste nivelul pragului de semnificaţie de 2%, calculat la nivelul plăţilor efectuate de unitatea administrativ teritorială, denaturările individuale şi cumulate au fost semnificative şi generalizate, iar situaţiile financiare nu reflectă o imagine reală şi fidelă a poziţiei financiare, a performanţei sau a modificării poziţiei financiare a entităţii, echipa de audit a formulat „Opinie Contrară”, se precizează în raportul Camerei de Conturi.

Sălăvăstru Alexandru

Alexandru Sălăvăstru, studiază Filosofie românească la Școala Doctorală de Filosofie, a studiat Istorie și Politică militară în România secolelor XIX-XXI la Facultatea de Istorie și Relații Internaționale și Studii Europene la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti. Din 2020 scrie pentru publicatiile online www.animalzoo.ro și www.infoactual.ro

Recent Posts

Cod galben de vânt! Avertizarea este valabilă două zile

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben pentru județul Caraș-Severin și…

o oră ago

Voucherele de energie expiră luna aceasta! Până când pot fi folosiți banii

Cetățenii care au primit vouchere de energie de la stat se află acum în situația…

3 ore ago

Vești bune pentru șoferi! Prețurile RCA s-ar putea plafona

Șoferii din România au început să-și repare mașinile în baza poliței CASCO. Acest lucru se…

5 ore ago

Calendar creștin-ortodox, 15 mai: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul

Sfântul Ierarh Iacob Putneanul este una dintre figurile marcante ale Bisericii Ortodoxe Române, fiind venerat…

7 ore ago

Unele pensii vor fi recalculate de două ori! Daniel Baciu a oferit toate detaliile

Daniel Baciu, Șeful Casei de Pensii, a explicat ultimele modificări aduse noului formular al deciziilor…

15 ore ago

Pașapoartele se vor elibera mai ușor! Există anumite costuri

O nouă Hotărâre de Guvern aduce o modificare semnificativă în procedura de eliberare a pașapoartelor…

16 ore ago

This website uses cookies.