Categories: Social

Plângere penală după proba la română la Evaluare Naţională! IATĂ ce a declarat ministrul Educației

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat că la proba scrisă de Limba şi literatura română de la Evaluare Naţională 2021, s-au prezentat 123.563 de elevi, reprezentând 94,2% dintre cei înscrişi. Acesta a mai precizat că, după ce la trei școli – centre de examen au fost furnizate subiectele la română cu câteva ore înainte de ora stabilită de Ministerul Educaţiei, au fost sesizaţi procurorii.

Plângere penală după proba la română la Evaluare Naţională!

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, a anunţat că a sesizat procurorii după ce la trei şcoli subiectele au fost făcute publice înainte de ora 15, ora stabilită de minister.

„La nivel naţional, cu unele excepţii, nu au fost incidente majore. Am înregistrat incidente la nivelul a trei şcoli, din care subiectele au fost făcute publice în pofida reglementărilor.

Ministerul Educației a sesizat deja organele de cercetare penală

Ministerul Educației a sesizat deja organele de cercetare penală cu privire la toate cele trei situații în care subiectele au fost făcute publice înainte de termenele reglementate prin lege.

Faptul că din 3 școli au fost făcute publice subiectele, verifică, denotă o slabă pregătire a directorilor de școli”, a precizat ministrul Sorin Cîmpeanu.

„Aprecierea mea e că subiectele sunt de dificultate medie. nivelul de dificultate e egal cu cel folosit în testele de antrenament, la fel ca la testele de simulare. Au fost și subiecte pentru departajare, pentru subiecte mari, e adevărat”, a adăugat ministrul Educaţiei cu privire la dificultatea subiectelor de la Evaluarea Naţională 2021, potrivit România TV.

Lorena Marinescu

Lorena Marinescu si-a inceput activitatea editorala in 2020, este o indragostita de literatura si ii place sa fie mereu la zi cu agenda publica. Aceste motive au determinat-o sa devina jurnalist

Recent Posts

Românii preferă cumpărăturile online! Comerțul electronic a ajuns la 7 miliarde de euro

Conform estimărilor GPeC, ARMO și ale principalilor actori din sector, valoarea comerțului electronic din România…

22 de ore ago

Guvernul promite salarii mai mari în cultură. Angajații nemulțumiți îl somează pe Ciolacu

Guvernul a hotărât să mărească salariile pentru angajații nemulțumiți, inclusiv pentru cei care lucrează în…

24 de ore ago

Economia României, în pericol! Previziunile Comisiei Europene

Conform ultimului raport al Comisiei Europene, economia României este estimată să crească cu 3,3% în…

o zi ago

Temperaturile vor ajunge la 28 grade! Prognoza ANM

Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, se prognozează că temperaturile vor înregistra o creștere în zilele…

o zi ago

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

2 zile ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

2 zile ago

This website uses cookies.