Categories: Lifestyle

Plata cu cardul la piața, un proiect promițător ce se extinde rapid! Petre Daea: „Produsul românesc trebuie susținut”

Chiar dacă, la momentul de față, piețele agroalimentare din țara noastră par a fi un mediu învechit, unde încă se practică negocierile la preț, nu se emite bon fiscal, această situație ar urma să se schimbe. Reprezentanții Asociației Administratorilor de Piețe din România (AAPR) împlinesc anul acesta 10 de activitate, iar cu această ocazie anunță prioritățile pentru perioada următoare. Se dorește o modernizare și o digitalizare a acestor sisteme comerciale, dar și o mai strânsă legătură între producătorii români și piețele agroalimentare.

„Este o plăcere pentru mine să merg în pață, este oglinda activității noastre”, spune ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea. „Acesta este un domeniu extrem de important, este locul unde se întâlnesc cererea și oferta, acolo se găsește hrana zilnică, iar produsele sunt unele sănătoase, proaspete, realizate cu lacrima muncii, cu iubire și respect față de ceilalți. Într-un cuvânt, este un loc al românilor, o tradiție națională. Un rol esențial în acest sistem îl au primarii, iar cu această ocazie îi salut pe toți cei care încurajează și se preocupă de piețele din județele lor. Încurajez, la rândul meu, spre un și mai mare interes pentru piețele din România, care trebuie să se înmulțească și să se dezvolte”.

Produsul românesc, un motor al economiei

Oficialul de la Guvern este de părere că produsele fermierilor din țara noastră reprezintă unul dintre motoarele economiei naționale, iar tocmai de aceea, acest domeniu de activitate trebuie susținut și îmbunătățit: „Produsul românesc trebuie susținut, alături de producători, mai ales în ceea ce înseamnă această avalanșă de ofertă ce se prezintă în fel și chip. Am constatat că în această alegere a ceea ce-ți place, noi alegem ceea ce ne convine, ceea ce este bun, iar foarte mulți se îndreaptă spre produsele românești. Este un produs certificat, nobil, bine crescut și important pentru economia și stabilitatea statului”.

„Un ministru al Agriculturii trebuie să se uite dacă brazda se întoarce pe pământul românesc”, mai spune Petre Daea în cadrul evenimentului. „Solul este un organism viu, ce ne oferă speranța existenței, ceea ce ne este necesar vieții de zi cu zi. Succesul întoarcerii brazdei este în buzunar, iar dacă acesta este gol, speranța slăbește. Susțin libertatea dialogului, libertatea comerțului, iar acestea pot fi regăsite doar în piețe. În piețe regăsim produsul, munca și sănătatea. Dacă respectăm piețele românești, ne respectăm sănătatea și starea de bine”.

Piețele și prejudecata

„Când am venit la administrație, acum mulți ani, când eram la Sibiu, era foarte greu. Toată lumea îi asocia pe acei oameni (vâzătorii din piețe – n.r.) cu samsarii, cu practici nesănătoase. Dar, cu timpul, cum am intrat mai bine în acest mediu, mi-am dat seama că trebuie să schimbăm aceste percepții”, susține președintele Asociației Administratorilor de Piețe din România, Teodor Ioan Birț, care este de părere că aceste percepții fac foarte mult rău unei industrii importante. „Trebuie să fim conștienți că fără piețe, produsele românești vor dispărea, încet-încet. Când supermarketurile au apărut la noi, foarte multă lume a început să abandoneze piețele agroalimentare, unde nu se găaseau toate cele pe care le doreau publicul. Tocmai de aceea am înființat această Asociație, pentru a susține piețele din România, pentru ca acestea să nu dispară”.

Teodor Ioan Birț face astfel o comparație între modul în care o persoană cumpără un produs la supermarket și cum achiziționează același produs într-o piață agroalimentară. „Piața este locul unde producătorul intră în contact direct cu cumpărătorul, ceea ce la supermarket nu se poate întâmpla. Piața înseamnă comunitate, este un bun al locului, chiar dacă mulți îl ocolesc acum. Trebuie să ajutăm generațiile tinere să descopere piețele din România, pentru că se poate”, citează infofinanciar.ro.

Adrian Lambru

Fac ceea ce-mi place. Adică cea mai frumoasă meserie din lume!

Recent Posts

Ce alimente conțin cei mai mulți aditivi? Există risc de cancer

Produsele din comerț conțin frecvent aditivi alimentari, în special cele care sunt ambalate. Aditivii sunt…

2 ore ago

Joia Mare 2024. De ce se vopsesc ouăle astăzi?

În Joia Mare, cunoscută și sub numele de Joia Patimilor, gospodinele se dedică vopsirii ouălor,…

3 ore ago

Anumiți români se pot pensiona cu 20 de ani mai devreme! Care sunt condițiile

Conform noii legi a pensiilor, o anumită categorie de români va putea ieși la pensie…

11 ore ago

Cine sunt românii care scutiți de la plata taxelor? Există un termen limită

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a adus o veste bună pentru o anumită categorie de români:…

12 ore ago

Cutremur de 4,5 pe scara Richter! Au fost afectate 2 țări

Astăzi, pe 1 mai, a avut loc un cutremur de 4,5 grade pe scara Richter,…

14 ore ago

Salariile cresc din iulie! Venitul minim va fi de 3.700 de lei

Salariile din România sunt un subiect de interes pentru cetățeni. Asta deoarece nivelul lor este…

14 ore ago

This website uses cookies.