Lifestyle

Poșta Română anunță încheierea grevei! Cresc salariile poștașilor

POSTA ROMANA
sursa foto: arhiva companiei

În urma manifestațiilor recente, Poșta Română a comunicat măsurile convenite împreună cu liderii sindicali ai SLPR, în urma negocierilor desfășurate marți, referitoare la creșterea salariilor.

Conform acestor înțelegeri, angajații Companiei Naționale „Poșta Română” vor primi o majorare salarială în două etape:

1. creșterea salariului minim în Compania Națională „Poșta Română” la 3.700 lei brut, începând cu 01 iulie 2024

2. o majorare a veniturilor în cuantum de 420 lei brut (salariu de bază + spor de loialitate), în medie, începând cu 01 septembrie 2024, potrivit Mediafax.

Poșta Română anunță încheierea grevei

În legătură cu protestul general inițiat pe data de 1 aprilie de către Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România, Compania Națională „Poșta Română” dorește să aducă următoarele clarificări:

-numărul maxim al salariaților aflați în grevă a reprezentat 20% din salariații CNPR;
-persoanele aflate în grevă nu vor primi salariul aferent zilelor în care s-au aflat în grevă;
-aproximativ 70% din drepturile sociale (pensii) care erau programate -pentru livrare luni au fost distribuite către beneficiari. Asta în condițiile în care, în prima parte a zilei, în unele unități, activitatea a fost îngreunată de refuzul angajaților aflați în grevă de a preda gestiunea personalului delegat să distribuie drepturile sociale sau angajaților care nu au aderat la greva generală;
-activitatea Poștei Române s-a desfășurat în condiții normale, de la primele ore ale dimineții, în majoritatea covârșitoare a județelor țării. Inclusiv în cea mai mare structură a companiei – Oficiul Poștă Curierat București, la fel ca în celelalte hub-uri regionale, potrivit Gândul.