Categories: ActualInternational

Președintele Joe Biden continuă seria gafelor. Avându-l alături pe premierul  Cambodgiei, a confundat Cambodgia cu Columbia

Nu mai este nicio surpriză pentru nimeni, că preşedintele SUA Joe Biden înregistrează gafe după gafe. De această dată a confundat Cambodgia cu Columbia şi acest lucru nu este pentru prima dată. Când a plecat de la Casa Albă pentru lunga sa călătorie în Asia, Joe Biden le-a declarat jurnaliştilor că „se îndreaptă spre Columbia”, corectându-se rapid: „Vreau să spun Cambodgia”.

Președintele Joe Biden continuă seria gafelor. Avându-l alături pe premierul  Cambodgiei, a confundat Cambodgia cu Columbia

„Ţin să mulţumesc premierului pentru leadership-ul Columbiei la preşedinţia ASEAN„, a declarat preşedintele american, alături chiar de premierul Cambodgiei, Hun Sen.

Liderul american a făcut această gafă în timp ce se afla la deschiderea summit-ului naţiunilor din Asia de Sud-Est, organizat la Phnom Penh.

Columbia, ţară din America de Sud, pare să fie în spiritul preşedintelui american, căci el a comis aceeaşi eroare când a plecat de la Casa Albă pentru lunga sa călătorie în Asia.

El a declarat jurnaliştilor că „se îndreaptă spre Columbia„, corectându-se rapid: „Vreau să spun Cambodgia„.

Joe Biden, care va împlini 80 de ani în această lună, este cunoscut pentru numeroasele sale gafe pe care le-a făcut de la începutul carierei sale la Washington, notează AFP.

Ultima din această serie – care se limitează tot la geografie – este, totuşi, mai puţin jenantă decât cea a vicepreşedintelui său, în septembrie, în Coreea de Sud.

Kamala Harris, aflată într-o vizită în zona demilitarizată ce separă Coreea de Nord de Coreea de Sud, declarase că SUA au o „alianţă cu Republica Coreea de Nord. Şi că aceasta este o alianţă puternică şi durabilă„, notează AFP.

Miercuri, Joe Biden a încurcat orașul ucrainean ocupat Herson cu Fellujah

În urmă cu două zile, preşedintele SUA, Joe Biden a mai încurcat, de această dată, două oraşe. În timpul unei conferințe de presă la Casa Albă, preşedintele Biden a încurcat orașul ucrainean ocupat Herson, de unde Rusia a anunțat miercuri că își va retrage forțele, cu Fellujah, locul unde s-au purtat lupte grele în timpul războiului din Irak.

Liderul de la Casa Albă nu este la prima gafă de acest tip – el a confundat războiul din Irak cu cel din Ucraina și săptămâna trecută, în campania electorală, după care s-a corectat.

De asemenea, anterior, în timpul conferinței de presă de miercuri seară, Biden a sugerat că Ucraina ar trebui să ajungă la un compromis cu Rusia.

Un jurnalist i s-a adresat președintelui american pentru clarificări, întrebându-l dacă se referea la posibile compromisuri teritoriale. Biden a negat și a subliniat că „este la latitudinea ucrainenelor” să ia o astfel de decizie.

Ulterior, el a revenit și a explicat că se referea la posibile compromisuri în cazul în care armata rusă se retrage pe malul estic al fluviului Nipru și ajung sau nu la o înțelegere pe timpul iernii.

 

Adriana Coman

Recent Posts

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

4 ore ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

5 ore ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

7 ore ago

Când intră alocațiile copiilor? Banii nu ajung înainte de Paște

Ministerul Muncii a făcut public calendarul pentru plata alocațiilor copiilor în luna mai 2024. Aceasta…

10 ore ago

Tichete pentru activități casnice! Ce activități sunt plătite fără contract de muncă

Persoanele de cel puțin 16 ani pot obține venituri suplimentare, fie că sunt angajate sau…

12 ore ago

Pietonii pot fi sancționați aspru! Amenzile ajung și la 1.700 de lei

Siguranța rutieră în Germania este reglementată prin norme strict. Încălcarea acestora poate duce la amenzi…

14 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.