Categories: Actual

Preşedintele Klaus Iohannis a scăpat de amenda pentru declaraţiile privind Ţinutul Secuiesc

ÎCCJ a anulat amenda primită de preşedinte Klaus Iohannis de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). În urmă cu doi ani, preşedintele Klaus Iohannis a fost sancţionat de CNCD cu o amendă de 5.000 lei pentru discriminare şi încălcarea dreptului la demnitate pe criteriul de apartenenţă etnică/naţională. În acea perioadă, preşedintele avea o relaţie încordată cu conducerea PSD, şi nu era zi să nu facă referire la social democraţi. Atunci a acuzat PSD că a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaţilor o lege prin care dă autonomie largă Ţinutului Secuiesc.

Preşedintele Klaus Iohannis a scăpat de amenda pentru declaraţiile privind Ţinutul Secuiesc. ÎCCJ a anulat amenda dată de CNCD

„Admite recursul declarat de recurentul – reclamant preşedintele României Klaus Werner Iohannis – prin Administraţia Prezidenţială împotriva sentinţei nr. 100 din 29 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, admite acţiunea. Anulează Hotărârea Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr.443/20.05.2020. Definitivă”, se arată în hotărârea instanţei.

Pe 20 mai 2020, preşedintele Klaus Iohannis a fost sancţionat de Colegiul director al CNCD cu o amendă de 5.000 lei pentru discriminare şi încălcarea dreptului la demnitate pe criteriul de apartenenţă etnică/naţională.

În aceeaşi zi, şeful statului a anunţat că va contesta în instanţă decizia CNCD, considerând că hotărârea prin care a fost sancţionat este una „profund politică”.

Şeful statului a fost sancţionat pentru declaraţiile făcute în contextul adoptării tacite de Camera Deputaţilor a proiectului legat de autonomia Ţinutului Secuiesc.

Pe 29 aprilie 2020, Klaus Iohannis declara: „Jo napot kivanok, PSD” („Vă doresc o zi bună, PSD”).

„Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaţilor o lege prin care dă autonomie largă Ţinutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce înţelegeri se fac în Parlamentul României!

În timp ce noi, eu, Guvernul, celelalte autorităţi, ne luptăm pentru vieţile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor. Jo napot, Ciolacu! (Bună ziua, Ciolacu!)

Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înţelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică pesedistă. De aceea, dragii mei, se înţelege acum poate mai bine de ce am vrut alegeri anticipate. Eu nu mai vreau ca problemele importante ale naţiunii să fie hotărâte de PSD. Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României şi împotriva românilor. Este inadmisibil aşa ceva şi, până când sunt eu preşedintele României, o astfel de lege nu va exista”.

Potrivit CNCD, declaraţia lui Klaus Iohannis reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate pe criteriul de apartenenţă etnică/naţională, conform art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G.137/2000.

Adriana Coman

Recent Posts

Alegerile electorale pun presiune pe economia țării. Deficitul bugetar a ajuns la 5%

Deficitul bugetar pentru anul 2024 este de 5%. Totuși, fiind un an electoral atât la…

33 de minute ago

Cei care au lucrat în condiții grele de muncă nu primesc niciun leu în plus la pensie! Dezavantajul recalculării

Pensionarii care au lucrat în condiții grele  de muncă sunt cei mai dezavantajați. Deși pensiile…

2 ore ago

Vești bune pentru românii cu rate! Ce se întâmplă cu ROBOR și IRCC

Banca Națională a României (BNR) a anunțat schimbările pentru creditele românilor legate de ROBOR și…

3 ore ago

Românii preferă cumpărăturile online! Comerțul electronic a ajuns la 7 miliarde de euro

Conform estimărilor GPeC, ARMO și ale principalilor actori din sector, valoarea comerțului electronic din România…

4 zile ago

Guvernul promite salarii mai mari în cultură. Angajații nemulțumiți îl somează pe Ciolacu

Guvernul a hotărât să mărească salariile pentru angajații nemulțumiți, inclusiv pentru cei care lucrează în…

4 zile ago

Economia României, în pericol! Previziunile Comisiei Europene

Conform ultimului raport al Comisiei Europene, economia României este estimată să crească cu 3,3% în…

4 zile ago

This website uses cookies.