Premoniția care îngheață România. Clarvăzătoarea României a relatat o previziune despre Al Treilea Razboi Mondial. Maria Ghiorghiu a relatat in urma cu ceva vreme cum a fost trezita de un glas care i-a comunicat ca mamele si copiii militarilor vor varsa lacrimi.
„Dragii mei, parcă am o sabie înfiptă în inimă și-n sufletul meu. Din păcate, se va ajunge și la această situație în care ne vor fi luați copiii și înrolați pentru carne de tun.
Vom plânge, vom vărsa izvoare de lacrimi, dar ce ne este scris, așa va fi. Le vom duce pe toate, precum MÂNTUITORUL nostru drag și scump și-a dus a Sa Cruce, până L-au răstignit pe Cruce pentru că noi să ne mântuim”, a scris Maria Ghiorghiu pe internet.
Reamintim ca Maria Ghiorghiu a prezis incendiul de la Colectiv, moartea Cristinei Stamate, cat si moartea Regelui Mihai I.
Pe măsură ce Paștele se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…
Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…
Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…
Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…
Ministerul Finanțelor lucrează la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului, accizele la tutun vor fi…
Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…
This website uses cookies.