Categories: Lifestyle

Primele sancțiuni la adresa Belarus. Biden condamnă deturnarea avionului

Preşedintele Aleksandr Lukaşenko este acuzat că a deturnat un avion de linie al companiei Ryanair ce efectua un zbor pe ruta Atena-Vilnius pentru a-l aresta pe jurnalistul Roman Protasevici, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

În acest context, liderii Uniunii Europene au luat o măsură pentru a sancţiona regimul preşedintelui Aleksandr Lukaşenko. Liderii celor 27 de state membre UE au cerut companiilor aeriene să evite survolarea Belarusului, au agreat să impună sancţiuni suplimentare, inclusiv de natură economică, şi au cerut eliberarea imediată a jurnalistului de opoziţie Roman Protasevici şi a partenerei sale, Sofia Sapega, arestaţi duminică.

Consiliul European “condamnă cu tărie aterizarea forţată a unui avion Ryanair la Minsk

Consiliul European “condamnă cu tărie aterizarea forţată a unui avion Ryanair la Minsk (…) care a subminat securitatea aeriană, precum şi arestarea de către autorităţile belaruse” a lui Protasevici şi a partenerei sale, conform concluziilor reuniunii.

Aproximativ 88 de persoane din Belarus, printre care şeful statului Aleksandr Lukaşenko, precum şi şapte entităţi sunt deja sancţionate cu interdicţia de a călătorie în UE şi îngheţarea activelor pentru reprimarea opoziţiei şi alegerile prezidenţiale din 9 august 2020, ale căror rezultate au fost măsluite, în evaluarea europeană.

Liderii statelor europene au cerut, de asemenea,“adoptarea altor sancţiuni economice ţintite”. În acest sens, au invitat Comisia Europeană şi pe liderul diplomaţiei europene Josep Borrell “să prezinte fără întârziere propuneri în acest scop”.

Joe Biden condamnă deturnarea avionului Ryanair

Preşedintele Joe Biden a condamnat luni deturnarea “scandaloasă” spre Minsk a unui avion de linie european pentru a aresta un opozant al regimului preşedintelui Aleksandr Lukaşenko şi a cerut eliberarea imediată a acestuia, informează AFP.

„Statele Unite condamnă în modul cel mai ferm deturnarea avionului şi arestarea” jurnalistului Roman Protasevici, a declarat liderul de la Casa Albă într-un comunicat.

„Acest eveniment scandalos şi înregistrarea video pe care domnul Protasevici pare să o fi făcut sub constrângere sunt atacuri ruşinoase asupra opoziţiei politice şi a libertăţii presei”, a continuat Joe Biden, exprimându-şi sprijinul faţă de sancţiunile adoptate de Uniunea Europeană împotriva regimului de la Minsk şi solicitând eliberarea tânărului jurnalist.

„Mă alătur numeroaselor cereri pentru o anchetă internaţională care să stabilească faptele. Salut ştirea potrivit căreia Uniunea Europeană a solicitat sancţiuni economice ţintite şi alte măsuri şi i-am cerut echipei mele să ia în considerare opţiuni adecvate pentru a-i face să dea socoteală pe cei responsabili, în strânsă coordonare cu Uniunea Europeană, cu alţi aliaţi şi parteneri şi organizaţii internaţionale”, a adăugat preşedintele american.

 

Mocanu Maria

Mă numesc Maria Mocanu! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 13 ani, cu nenumărate articole publicate despre vedete, mondenități, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale. Multe dintre materialele scrise de mine au avut la bază subiecte la zi din evenimentele la care am participat și din care mi-am conceput articolele publicate în spațiul online. Vă mulțumesc pentru aprecieri, dar și criticile aduse sunt constructive pentru mine.

Recent Posts

Cod galben de vânt! Avertizarea este valabilă două zile

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben pentru județul Caraș-Severin și…

18 minute ago

Voucherele de energie expiră luna aceasta! Până când pot fi folosiți banii

Cetățenii care au primit vouchere de energie de la stat se află acum în situația…

2 ore ago

Vești bune pentru șoferi! Prețurile RCA s-ar putea plafona

Șoferii din România au început să-și repare mașinile în baza poliței CASCO. Acest lucru se…

4 ore ago

Calendar creștin-ortodox, 15 mai: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul

Sfântul Ierarh Iacob Putneanul este una dintre figurile marcante ale Bisericii Ortodoxe Române, fiind venerat…

6 ore ago

Unele pensii vor fi recalculate de două ori! Daniel Baciu a oferit toate detaliile

Daniel Baciu, Șeful Casei de Pensii, a explicat ultimele modificări aduse noului formular al deciziilor…

14 ore ago

Pașapoartele se vor elibera mai ușor! Există anumite costuri

O nouă Hotărâre de Guvern aduce o modificare semnificativă în procedura de eliberare a pașapoartelor…

15 ore ago

This website uses cookies.