Categories: Social

Prințul Moștenitor Paul al României, unic executor judecătoresc al averii bunicului său. Vor fi redeschise drepturile de succesiune

Alteța Sa Regală Prințul Moștenitor Paul al României, însoțit de distinsul său avocat, dr. Luis Rolo, a fost desemnat sub jurământ unic executor judecătoresc al întregii averi a bunicului său (Majestatea Sa Regele Carol al II-lea al României, care a decedat la Estoril în 1953), în data de 6 octombrie 2020. În data de 21 decembrie 2020 vor fi redeschise drepturile de succesiune la Tribunalul de la Lisabona.

Prințul Carol Mircea al României (tatăl Alteței Sale Regale Prințul Moștenitor Paul al României), a câștigat dreptul de a fi numit oficial primul fiu născut, șef al Familiei Regale a României și șef al Casei Regale a României cu 37,5% din averea tatălui său, Majestatea Sa Regele Carol al II-lea al României; mai tânărul său frate, fostul rege Mihai, având drept la 37,5% iar Prințesa Elena (născută Lupescu) cu drept la 25%. Fostul rege Mihai al României a recunoscut de asemenea faptul că fratele său mai mare s-a născut dintr-o căsătorie legală a Prințului Moștenitor Carol, mai târziu Regele Carol al II–lea al României, cu Prințesa Moștenitoare Ioana Valentina a României. Decizia portugheză din 1955, după moartea Majestății Sale Regelui Carol al II-lea al României în 1953, a constatat căsătoria legală și nu morganatică – prin urmare recunoscută precum o căsătorie regală.

Alteța Sa Regală Prințul Moștenitor Paul al României a acceptat această onoare de a fi unic executor judecătoresc al averii bunicului său și își va îndeplini îndatoririle cu respect deplin pentru viitoarea hotărâre a Înaltei Curți a Portugaliei. Prinţul Paul a declarat totodată că se va asigura că toate cele cinci fiice ale fostului rege Mihai al României, care a decedat în 2017, vor fi înștiințate și tratate în mod egal cu 1/5% din cei 37,5%, dreptul tatălui lor, informează printr-un comunicat Cabinetul Regal.

Lorena Marinescu

Lorena Marinescu si-a inceput activitatea editorala in 2020, este o indragostita de literatura si ii place sa fie mereu la zi cu agenda publica. Aceste motive au determinat-o sa devina jurnalist

Recent Posts

Românii preferă cumpărăturile online! Comerțul electronic a ajuns la 7 miliarde de euro

Conform estimărilor GPeC, ARMO și ale principalilor actori din sector, valoarea comerțului electronic din România…

2 zile ago

Guvernul promite salarii mai mari în cultură. Angajații nemulțumiți îl somează pe Ciolacu

Guvernul a hotărât să mărească salariile pentru angajații nemulțumiți, inclusiv pentru cei care lucrează în…

2 zile ago

Economia României, în pericol! Previziunile Comisiei Europene

Conform ultimului raport al Comisiei Europene, economia României este estimată să crească cu 3,3% în…

2 zile ago

Temperaturile vor ajunge la 28 grade! Prognoza ANM

Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, se prognozează că temperaturile vor înregistra o creștere în zilele…

2 zile ago

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

3 zile ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

3 zile ago

This website uses cookies.