Problemele Simonei Gherghe dupa ce s-a intors la TV. Indragita prezentatoare TV a povestit cum au evoluat lucrurile acasa, dupa prima zi de filmare la „Mireasa”.
„În prima zi la platou, am plecat dimineaţa de acasă şi m-am întors seara târziu. În noaptea aia, Vlad a plâns foarte mult şi am pus-o pe seama faptului că am fost departe de el atâtea ore, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum. Iar pe Ana am tot pregatit-o în legătură cu plecarea la muncă, dar încă protestează, chiar dacă a înţeles că mami trebuie să muncească, pentru că s-a terminat concediul. Oricum, îmi petrec toată după-amiaza şi seara cu ei, aşa că sunt mulţumiţi”, a povestit Simona Gherghe pentru click.ro.
Pe măsură ce Paștele se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…
Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…
Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…
Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…
Ministerul Finanțelor lucrează la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului, accizele la tutun vor fi…
Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…
This website uses cookies.