Există oameni care se remarcă prin abnegație și dăruire pentru munca lor. Delegarea unor astfel de persoane poate aduce un plus valoare noului context unde trebuie să se implice în reformare și progres, exact ceea ce ne dorim cu toții.
Alexandru Liviu Lascu este prim-procurorul Parchetului Militar al Tribunalului Militar Cluj. În aceste zile, omul legii clujean a fost delegat, pentru o perioadă de 6 luni, la conducerea Serviciului pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari din cadrul DNA.
Decizia a fost luată marți, 23 august 2022, de Secția pentru procurori a CSM.
Motivul delegării prim procurorului din Cluj la conducerea Serviciului pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari din cadrul DNA nu a fost explicată și nici justificată. Din exterior se vede o posibilă promovare sau poate a trebuit să vină de la Cluj un specialist care să facă ordine și la secția care mai mult ca sigur are o lacună uriașă în reformare, per total.
„Delegarea în funcția de procuror militar șef al Serviciului pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție a domnului LASCU ALEXANDRU LIVIU, prim-procuror militar al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, pentru o perioadă de 6 luni, începând cu data de 01.09.2022”, a decis conducerea Secței pentru procurori a CSM, după cum se arată într-un comunicat al instituției date.
Ce se știe despre omul legii clujean: Alexandru Liviu Lascu a intrat în magistratură în anul 1999 şi lucrează ca procuror militar din februarie 2000, ocupând până 2020 funcţia de prim-procuror adjunct al Parchetului Militar Cluj, iar de atunci este prim-procuror al unităţii de parchet care anchetează inclusiv faptele penale ale militarilor din opt judeţe din România.
Foto: gazetadecluj.ro
Conform ultimului raport al Comisiei Europene, economia României este estimată să crească cu 3,3% în…
Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, se prognozează că temperaturile vor înregistra o creștere în zilele…
Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în special pensionarii…
MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…
România, deși produce cantități semnificative de energie electrică, se confruntă cu unele dintre cele mai…
Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a prezentat mai multe inițiative legislative pentru reglementarea adaosului comercial, cu…
This website uses cookies.