Lifestyle

„Protest național” al sindicaliștilor de la Ambulanță. Va fi pichetat sediul Departamentului pentru Situații de Urgență

„Protest național” al sindicaliștilor de la Ambulanță. Va fi pichetat sediul Departamentului pentru Situații de Urgență

Marți e o zi grea pentru sindicaliștii de la Ambulanță care vor face un protest în Piața Victoriei. Potrivit Blocului Național Sindical, angajații vor afișa mesajul „Protest național” pe termen nelimitat.

Între orele 10.00-12.00, sindicaliștii vor picheta sediul Departamentului pentru Situații de Urgență, urmând ca între orele 12.00-12.30 să aibă loc un marș  din Piața Revoluției până în Piața Victoriei. Ulterior, până la ora 14.00 manifestanții vor sta în fața Guvernului României. „În cazul în care Premierul României convoacă conducerea Blocului Național Sindical și FNSAR la discuții, iar, în final, având un răspuns pozitiv la revendicările protestatarilor se va renunța la marșul sindical și pichetarea Guvernului”, a transmis BNS.

Ce spune premierul

Problemele cu care se confruntă membrii Blocului Național Sindical și cei ai Federației „Ambulanța” nu l-au mișcat deloc pe premierul României, deși FNSAR a înaintat un memoriu în data de 30 mai, în care au expus situația prin care trec. În plus, a fost solicitată și o întâlnire.

„Refuzul <Șefului DSU>, care este și președintele Comisiei Interministeriale pentru Suport Tehnic dr. Raed Arafat, de a convoca ședințe CIMST pe parcursul anului 2022, fapt care arată că de la începutul lunii aprilie 2022 nu au mai fost convocate ședințe CIMST, deși regulamentul stabilește clar că, ședințele CIMST se convoacă lunar sau ori de câte ori situația impune.

Lipsa acestor ședințe a dus la lipsa de consultare, de transparență și lipsa de decizii care au afectat serviciile de ambulanță privind dezvoltarea și organizarea”, spun sindicaliștii.

Serviciile Publice de Ambulanță au fost sabotate

Mai mult decât atât, oamenii susțin și că Serviciile Publice de Ambulanță au fost sabotate „ (…) prin neimplicare în cursul anului privind încheierea Contractului subsecvent pe anul 2022 din Acordul-Cadru pe anii 2018-2022.

Acest fapt a dus la pierderea a unui număr de aproximativ 400 de ambulanțe Tip B 4×4 și 4×2 pentru echipaj medical de urgență și a celor aproximativ 100 de ambulanțe Tip C pentru echipaj medical de urgență cu medic, în condițiile în care, Serviciile Publice de Ambulanță se confruntă cu o mare lipsă de autosanitare, iar din numărul de autosanitare din <dotarea> Serviciilor Publice de Ambulanță, doar 25% îndeplinesc condițiile tehnice legale”.

Ce alte doleanțe mai au sindicaliștii

Nu în ultimul rând, sindicaliștii cer să se rezolve problema salarizării asistenților medicali din aceste servicii și să se creeze un punct distinct al salarizării pentru întregul personal din Serviciile Publice de Ambulanță, care să fie cuprins în Anexa II din viitoarea Lege a salarizării.