Categories: Economic

Provocare pentru Florin Cîțu. Economist: Să scoată documentul!

Provocare pentru Florin Cîțu. Adrian Câciu, economist, a lansat o provocare publică pentru ministrul Finanțelor. Iată despre ce e vorba!

Reamintim ca Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, a declarat că deficitul bugetar va ajunge la 15 la sută, după ce PSD a votat creşterea pensiilor cu 40 la sută în Parlament.

Provocare pentru Florin Cîțu. „Nu crește nici un deficit la 15% din PIB! Ăsta este un fakenews marca ministrul de finanțe și îl provoc sa prezinte documentul care modifica plafonul soldului nominal al BGC si al deficitului. La fel cum îi recomand să nu mai folosească limbaj de birjar! Putem şi noi, dar ce vină au oamenii să asculte invective?

Disperarea lui vine din faptul că modificarea plafonului datoriei publice și reducerea ei la 40% din PIB îl obligă să nu mai dea dobânzi clientelei bancare, adică să se împrumute în neștire la bănci (a împrumutat într-un de criză cât a împrumutat România în trei ani de criză precedentă).

Cât tupeu să ai să fii și agresiv în situaţia dată?

Și îl obliga sa nu mai facă cheltuieli în neștire şi chiar să vină cu un deficit pe anul 2020 sub 8,6%. De aceea sunt disperați. Aici nu este vorba de bani de pensii. Aici este vorba de alte mize, iar mizele de la rectificarea operata de ministrul finanţelor au fost sa taie de la pensii, dar să cheltuie mai mulţi bani pe alte obiective si să crească deficitul pentru a creşte necesarul de finanțare si implicit profitul băncilor. (veţi vedea la final de an că acest profit este relativ echivalent cu ce s-a tăiat de la pensii, întâmplător sau nu)

Cât tupeu să ai să fii și agresiv în situaţia dată?”, a scris Adrian Câciu pe Facebook.

Munteanu Daniela

Salut! Ma numesc Theona Bănica si scriu cu pseudonimul Munteanu Daniela. Ma aflu printre responsabilii care se asigura ca esti la curent cu tot felul de informatii de interes monden, dar si personal. Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci este extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Recent Posts

Anumiți români se pot pensiona cu 20 de ani mai devreme! Care sunt condițiile

Conform noii legi a pensiilor, o anumită categorie de români va putea ieși la pensie…

o oră ago

Cine sunt românii care scutiți de la plata taxelor? Există un termen limită

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a adus o veste bună pentru o anumită categorie de români:…

2 ore ago

Cutremur de 4,5 pe scara Richter! Au fost afectate 2 țări

Astăzi, pe 1 mai, a avut loc un cutremur de 4,5 grade pe scara Richter,…

3 ore ago

Salariile cresc din iulie! Venitul minim va fi de 3.700 de lei

Salariile din România sunt un subiect de interes pentru cetățeni. Asta deoarece nivelul lor este…

4 ore ago

Spor de 100% pentru anumiți angajați! Cine primește banii

În România, există angajați care beneficiază de un spor salarial de 100%. Acest beneficiu este…

5 ore ago

Ce pensie va avea Klaus Iohannis? Experții au făcut deja calculul

Klaus Iohannis, fost profesor de fizică la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, și-a…

6 ore ago

Parteneri

  • EDITURA DE CARTE

Steaua, de la CSA la FCSB

This website uses cookies.