International

Putin, din nou pe scena politică. Unde efectuează prima călătorie în străinătate

Putin efectuează prima călătorie în străinătate de la mandatul de arestare de la CPI.  Vladimir Putin va vizita joi Kârgâzstanul, a anunțat biroul prezidențial al acestei țări din Asia Centrală. În ceea ce ar fi prima deplasare cunoscută a liderului rus în străinătate de când Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare împotriva sa.

Putin a călătorit rar în străinătate de la începutul invaziei Moscovei în Ucraina la începutul anului 2022. Nu se știe dacă acesta a părăsit Rusia de când CPI a emis în martie un mandat de arestare pe numele său. Acesta este suspectat că a deportat ilegal sute de copii din Ucraina. Kremlinul neagă aceste acuzații.

Vladimir Putin, din nou pe scena politică

„La invitația președintelui Republicii Kârgâzstan, Sadyr Japarov, la 12 octombrie anul acesta, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, va efectua o vizită oficială în această țară.”, a precizat administrația prezidențială kârgâză într-o declarație pe site-ul său. Putin a fost de acord în luna mai, în timpul discuțiilor cu Japarov, să viziteze Kârgâzstanul. Dar nu a existat încă o confirmare oficială din partea Kremlinului că președintele rus va călători acolo joi.

De asemenea, liderul rus urmează să se deplaseze săptămâna viitoare în China pentru cel de-al treilea Forum Belt and Road de la Beijing. Nici Kârgâzstanul și nici China nu sunt membre ale CPI, care a fost înființată pentru a urmări în justiție crimele de război. Moscova neagă acuzațiile CPI. Kremlinul a declarat că mandatul este o dovadă a ostilității Occidentului față de Rusia. Care a deschis un dosar penal împotriva procurorului CPI și a judecătorilor care au emis mandatul.

Zelenski, la reuniunea miniștrilor Apărării din NATO

Președintele Volodimir Zelenski a sosit miercuri pentru reuniunile cu miniștrii Apărării din cadrul NATO. În vederea obținerii unui sprijin suplimentar pentru lupta Ucrainei împotriva Rusiei. Statele Unite găzduiesc o reuniune a grupului pentru Ucraina. În scopul de a obține mai multe arme și muniții pentru țara devastată de război. Aliații NATO și țările partenere vor aștepta să afle exact de ce fel de echipamente militare are nevoie Kievul.

După această reuniune, cei 31 de aliați și Ucraina vor participa la primul Consiliu NATO-Ucraina la acest nivel. Forumul a fost înființat în mod oficial în iulie, ca parte a eforturilor de a apropia Kievul de alianță. Acesta permite NATO și Kievului să discute chestiuni de interes și preocupări comune.

Rusia pierde votul

Rusia a pierdut votul pentru reintrarea în cel mai important organism al ONU pentru drepturile omului. În ciuda încercărilor de convingere și victimizare ale lui Putin. Încercarea disperată a Rusiei de a se alătura din nou organismului principal al ONU pentru drepturile omului, printr-o ofensivă care implică victimizarea legată de cereale și arme ucrainene furate, a fost respinsă marți. Cu o majoritate semnificativă, în cadrul unui vot al Adunării Generale.

Rusia a primit 83 de voturi din partea celor 193 de membri ai ONU, semnificativ mai multe decât cele 24 de țări care au susținut Moscova atunci când a fost exclusă din Consiliul pentru Drepturile Omului printr-un alt vot, în urmă cu mai bine de un an, conform Independent .

Pislaru Bianca

Recent Posts

Unele pensii vor fi recalculate de două ori! Daniel Baciu a oferit toate detaliile

Daniel Baciu, Șeful Casei de Pensii, a explicat ultimele modificări aduse noului formular al deciziilor…

6 ore ago

Pașapoartele se vor elibera mai ușor! Există anumite costuri

O nouă Hotărâre de Guvern aduce o modificare semnificativă în procedura de eliberare a pașapoartelor…

7 ore ago

Fraudă cu vouchere de vacanță! Ce se întâmplă dacă tichetele sunt schimbate în bani

Cinci polițiști din Inspectoratul de Poliție Județean Alba, unul dintre ei la pensie, au fost…

8 ore ago

Veniturile unor anumiți români ar putea fi tăiate și cu 50%! Cine este afectat

Veniturile bugetarilor sunt în pericol să fie reduse, iar Guvernul are în vedere anumite măsuri…

9 ore ago

Pensionarea anticipată. Cum te poți pensiona mai devreme fără penalizări?

Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a oferit clarificări cu privire la criteriile conform cărora unii români…

10 ore ago

Ucraina, scutită de la plata taxelor vamale încă un an. Măsura a fost adoptată de UE

Ucraina va continua să beneficieze de suspendarea taxelor vamale pentru încă un an, până la…

11 ore ago

This website uses cookies.