Categories: Social

Raed Arafat: Problema personalului medical este extrem de importantă

Ritmul de infectare cu noul coronavirus va încetini lent și doar dacă se respectă măsurile preventive, a avertizat, ieri, secretarul de stat Raed Arafat.

Şeful Departamentului pentru Situații de Urgență a mai declarat că, în acest moment, problema personalului medical este extrem de importantă, informează RRA.

Raed Arafat: Din păcate, am văzut o adresă venită de la o instituţie, despre competenţe şi despre faptul că dacă medicul nu are anumite competenţe nu trebuie să participe la îngrijirea bolnavilor cu COVID. Colegii pe care i-am trimis în Italia acum câteva luni, o parte din ei erau medici de urgenţă. Când au ajuns în Italia, au prezentat fiecare unde lucrează, iar toţi au fost introduşi în secţiile de terapie intensivă şi au lucrat acolo, deci acolo unde a fost nevoie.

Şeful DSU, Raed Arafat, a reamintit că toţi medicii rezidenţi şi specialişti care au dat examenul nu au un post şi vor dori, vor fi angajaţi la Spitalul „Gerota” din Capitală, fiind apoi direcţionaţi spre unităţile medicale unde este nevoie de ei. Angajarea va fi pe perioadă determinată, după care vor putea să opteze pentru posturile vacante fără concurs.

Munteanu Daniela

Salut! Ma numesc Theona Bănica si scriu cu pseudonimul Munteanu Daniela. Ma aflu printre responsabilii care se asigura ca esti la curent cu tot felul de informatii de interes monden, dar si personal. Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci este extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Recent Posts

Hackerii au găsit noi metode să fure datele utilizatorilor de telefoane mobile

Hackerii folosesc o funcție a aplicației WhatsApp pentru a obține acces neautorizat la datele utilizatorilor…

4 ore ago

Prețul chiriilor a crescut! Românii plătesc cu 15% mai mult

Anul acesta prețul chiriilor a înregistrat o creștere cu 15% față de anul trecut, conform…

5 ore ago

Un nou cutremur a zdruncinat România! Unde s-a produs seismul

Un cutremur a avut loc în România, au anunțat experții în seismologie. Aceștia au oferit…

6 ore ago

Se dau 12.000 de lei la angajare! Măsuri de combatere a deficitului forței de muncă

România se confruntă cu diverse probleme, iar unul dintre cele mai mari este deficitul forței…

7 ore ago

Când vom mai avea zile libere? Mai sunt două minivacanțe

Românii se pot aștepta la mai multe minivacanțe în 2024, calendarul fiind plin de zile…

9 ore ago

Indicele ROBOR la 6 luni a scăzut! Românii vor plăti rate mai mici

Banca Națională a României a făcut un anunț important pentru românii cu împrumuturi. Conform noilor…

10 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.