Categories: Economic

Raluca Turcan, despre noua lege a salarizării: ”„Să știți că sunt venituri și de 50.000 de lei în mână pe lună”

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a mărturisit că cea mai mare pensie din sistemul public, bazată pe contributivitate, este de 39.000 de lei. Aceasta a mai precizat că există angajaţi din sistemul bugetar care au venituri nete de 50.000 de lei lunar.

„Să știți că sunt venituri și de 50.000 de lei în mână pe lună. N-aș vrea să zic instituții, pentru că după aia ne trezim cu reacții adverse când încercăm să construim o lege a salarizării”, a ministrul muncii. Întrebată cât reprezintă sporurile dintr-un salariu de 50.000 de lei, Turcan a răspuns: „Și 80 la sută”. A mai adăugat doar că este vorba despre „o categorie profesională respectată”.

Sunt pensii mari în sistemul public, ale unor foști angajați de la stat

Raluca Turcan a mai mărturisit că sunt și pensii mari în sistemul public, ale unor foști angajați de la stat, pe bază de contributivitate.

„Mulți se uită la pensiile speciale, dar și în sistemul public cea mai mare pensie e de 39.000 de lei”, a spus ea.

„În sistemul de pensii publice, pe baza contributivităţii, 39.000 de lei. Care a lucrat la stat şi care a venit cu salarii din acestea foarte mari. De aceea e important, totuşi, când vorbim de sistemul public, să ne uităm la echitate, să ne uităm la contributivitate şi la motivarea angajaţilor, dar şi la performanţa instituţiilor”, a mai spus Turcan.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan a ținut să precizez că și-ar dorii ca într-un an să fie gata noua lege a salarizării, potrivit Libertatea.

Lorena Marinescu

Lorena Marinescu si-a inceput activitatea editorala in 2020, este o indragostita de literatura si ii place sa fie mereu la zi cu agenda publica. Aceste motive au determinat-o sa devina jurnalist

Recent Posts

Românii preferă cumpărăturile online! Comerțul electronic a ajuns la 7 miliarde de euro

Conform estimărilor GPeC, ARMO și ale principalilor actori din sector, valoarea comerțului electronic din România…

17 ore ago

Guvernul promite salarii mai mari în cultură. Angajații nemulțumiți îl somează pe Ciolacu

Guvernul a hotărât să mărească salariile pentru angajații nemulțumiți, inclusiv pentru cei care lucrează în…

19 ore ago

Economia României, în pericol! Previziunile Comisiei Europene

Conform ultimului raport al Comisiei Europene, economia României este estimată să crească cu 3,3% în…

22 de ore ago

Temperaturile vor ajunge la 28 grade! Prognoza ANM

Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, se prognozează că temperaturile vor înregistra o creștere în zilele…

24 de ore ago

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

o zi ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

o zi ago

This website uses cookies.