Actual

Reacția Elenei Udrea, după decizia DNA! ”Dacă o omoram pe Kovesi, aveam șanse la o solicitare de pedeapsă mai mică”

Reacția Elenei Udrea, după decizia DNA! ”Dacă o omoram pe Kovesi, aveam șanse la o solicitare de pedeapsă mai mică”

La o zi după ce DNA a cerut ca Elena Udrea să fie trimisă la închisoare pentru cel puțin 12 ani, politiciana a postat un mesaj, pe o rețea de socializare. Aceasta susține că pedeapsa pe care procurorii anticorupție au cerut-o pe numele ei, în dosarul finanțării campaniei din 2009, i se pare cam mare. Ea spune că, dacă ar fi oromât-o pe Laura Codruța Kovesi, nu s-ar fi confruntat cu o asemenea solicitare.

La Curtea de Apel București, procurorul DNA a cerut o pedeapsă pentru Elena Udrea de 12 ani de închisoare plus spor, în dosarul penal privind finanțarea campaniei electorale din anul 2009, în care fosta ministră PDL este acuzată de spălare de bani și instigare la luare de mită.

Elena Udrea a explicat printr-un mesaj postat pe o rețea de socializare că acuzațiile care i se aduc sunt pentru campania privind referendumul pentru parlamentul unicameral și reducerea numărului de parlamentari la 300, nu pentru campania electorală din 2209 a președintelui Traian Băsescu. Aceasta este de părere că, pentru a-l implica și pe fostul președinte, procurorii au amestecat intenționat lucrurile.

Mesajul Elenei Udrea, postat pe o rețea de socializare

”Câteva considerații despre termenul de ieri din dosarul în care sunt acuzată alături de Ioana Băsescu și alte 4 persoane. A fost ultimul termen, cel în care și procurorul și avocații au pus concluzii.

Prima considerație, acuzațiile se refera nu la campania electorală din 2009 de alegere a președintelui Traian Băsescu, așa cum greșit se spune, pentru că procurorii au amestecat intenționat lucrurile, ca să îl implice pe fostul Președinte ci la CAMPANIA PRIVIND REFERENDUMUL PENTRU PARLAMENT UNICAMERAL ȘI REDUCEREA NUMĂRULUI DE PARLAMENTARI LA 300!!!!!, desfășurat în aceeași perioadă cu alegerile prezidențiale.

Aici, întrebarea pe care am pus-o instanței, argumentat cu prevederile Constituției și ale Legii Referendumului, a fost cine este beneficiarul sumelor de bani care fac obiectul acuzației, cu care s-au plătit panouri pe care era scris “Vino și tu la Referendum”????

”Nu s-a plătit ceva pentru candidatul Traian Basescu

A doua considerație este referitoare la pedepsele spre maximul prevăzut de lege, pe care procuroarea de ședință le-a propus în ceea ce mă privește pe mine, spre 12 ani!!!!!! Și pe Ioana, spre 15 ani!!!!!!!!!

Deci nimeni nu a luat niciun ban, nici măcar nu s-a plătit ceva pentru candidatul Traian Băsescu, ci s-au plătit panouri de informare cu privire la Referendum și cu îndemnul catre cetățeni la a participa la votul pe acest subiect de interes național, pe care l-am arătat mai sus ca fiind tema consultării populare din 2009.

Și atunci, o întrebare pentru oamenii normali, care presupun că mai exista în țara asta: cum să ceri pentru implicarea în susținerea unui Referendum, mai ales cu o astfel de tema, pedepse mai mari decât pentru omor, viol, pedofilie, trafic de droguri de mare risc etc.????

Cred ca dacă o omoram pe Kovesi, cea care a vizat personal acest Rechizitoriu în 2017, aveam șanse la o solicitare de pedeapsă mai mică din partea DNA.

P.S. Dacă prin absurd, beneficiarul panourilor cu mesaj privind Referendumul ar fi Traian Băsescu, așa cum zic procurorii Bulancea și Kovesi, oare ea, care aștepta cu înfrigurare în sufrageria lui Oprea să câștige Traian Basescu alegerile, ca să o mențină în funcția de Procuror General și apoi să o puna sefa DNA, nu e la fel de beneficiară?”, a scris Elena Udrea, miercuri, pe pagina sa de Facebook, potrivit Libertatea.