Categories: Social

Redeschiderea școlilor. Ministrul Educației: Aceștia sunt profesorii care vor putea preda online

Redeschiderea școlilor. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că profesorii ‘vulnerabilităţi certificate medical’ vor putea preda online.

‘Cu toţii ne dorim revenirea la normalitate. Normalitate înseamnă şcoală cu prezenţă fizică, chiar dacă vom adăuga componente de online în perioada ce va urma. Cei care au vulnerabilităţi, elevii care au vulnerabilităţi certificate medical cu siguranţă vor avea acces la învăţare online. Aparţinătorii: părinţi, bunici ai acestor copii care au vulnerabilităţi generate de boli cronice certificate medical şi ei vor avea acces la învăţământ online.’ a spus Cîmpeanu.

Redeschiderea școlilor. Ministrul Educației: Aceștia sunt profesorii care vor putea preda online

‘Cadrele didactice care la rândul lor pot avea vulnerabilităţi certificate medical vor putea să predea online sau asta în cazul în care nu vor exista şi în cea mai mare parte a situaţiilor nu există cadre didactice care să înlocuiască aceşti colegi care au vulnerabilităţi medicale. În acest fel vom asigura accesul la învăţământ online oricui are o motivaţie solidă, o certificare medicală’, a spus ministrul.

Munteanu Daniela

Salut! Ma numesc Theona Bănica si scriu cu pseudonimul Munteanu Daniela. Ma aflu printre responsabilii care se asigura ca esti la curent cu tot felul de informatii de interes monden, dar si personal. Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci este extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Recent Posts

Cele mai eficiente metode naturale de tratare a migrenelor

Migrenele sunt simptome debilitante, care îți pot afecta semnificativ calitatea vieții. Din fericire, odată ce…

3 zile ago

Patru lucruri pe care să le știți atunci când alegeți anvelopele

Atunci când decideți să cumpărați un nou set de anvelope pentru mașina dvs., există mai…

3 zile ago

Românii vor scoate mai mulți bani din buzunar anul acesta. Alimentele se scumpesc în perioada Paștelui

Românii cumpără cadouri pentru familie și cei apropiați în perioada Paștelui, iar ciocolata este unul…

4 zile ago

Pensiile vor fi livrate înainte de Paște! Guvernul a aprobat măsura

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat la începutul ședinței de Guvern că se va aproba o…

4 zile ago

Belarus afirmă că a prevenit un atac cu drone lansat de Lituania asupra Minskului. Vilniusul respinge acuzațiile

Serviciile secrete din Belarus susțin că au dejucat un atac cu drone asupra Minskului. Acest…

4 zile ago

Fără fonduri pentru tinerii fermieri. Ajutorul va fi reluat abia în 2028

Resursele financiare destinate tinerilor fermieri au fost epuizate. Conform informațiilor disponibile, fondurile au fost consumate…

4 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.