Categories: Lifestyle

Regatul Unit. Primirea străinilor complet vaccinaţi anti-COVID-19 fără carantină

Guvernul britanic a anunţat vineri că speră ca în următoarele două săptămâni să poată anunţa o decizie prin care cetăţenii străini complet vaccinaţi anti-COVID-19 vor putea veni în Regatul Unit fără a mai fi obligaţi să intre în carantină, la fel ca rezidenţii britanici în prezent, scrie Agerpres.

„Este un lucru la care lucrăm acum foarte intens. În privinţa calendarului, cred că voi putea spune mai mult în următoarele două săptămâni”, a declarat pentru postul Sky News ministrul britanic al transporturilor, Grant Shapps.

Problema care se pune este despre posibilitatea recunoaşterii aplicaţiilor sau certificatelor (de vaccinare) ale altor ţări, ceea ce va face să fie mai uşoare pentru unele locuri, precum Uniunea Europeană, care a implementat un certificat digital, a explicat oficialul britanic.

Guvernul de la Londra a anunţat joi că numai rezidenţii britanici vaccinaţi cu ambele doze de vaccin vor fi scutiţi, începând din 19 iulie, de măsura carantinei la revenirea în Regatul Unit dinspre numeroase ţări plasate pe lista ”portocalie”. Printre aceste țări sunt şi multe destinaţii turistice precum Franţa, Spania sau Italia.

Riscul unor timpi lungi de aşteptare la sosirea pe aeroporturile britanice

Reprezentanți ai sindicatului serviciului de imigrări au avertizat vineri asupra riscului unor timpi lungi de aşteptare la sosirea pe aeroporturile britanice vara aceasta din cauza verificărilor asupra documentelor sanitare.

Regatul Unit a reușit să vaccineze până în prezent cu schema completă aproape două treimi din populaţia adultă şi circa 86,6% cu prima doză. Dar, cu toate acestea, a apărut un nou val de infectări cauzat de varianta Delta, mai contagioasă, a coronavirusului.

Oricum, din cauza meciurilor de fotbal din cadrul EURO 2020, multe din restricțiile de pe teritoriul britanic au fost date peste cap. Fotografiile cu coloanele de fani înghesuiți și care nu țineau cont de nici o restricție au apărut în toate publicațiile. Iar peste două zile este finala la care, după mulți ani, participă echipa Angliei

Konecsnik Emil

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

2 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

2 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

2 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

3 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

3 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

3 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.