Info Actual

Info Actual > Diverse > Remedii naturiste pentru ficatul gras. Sfaturile specialiștilor
Diverse

Remedii naturiste pentru ficatul gras. Sfaturile specialiștilor

Remedii naturiste pentru ficatul gras. Sfaturile specialiștilor

Steatoza hepatică, boală cunoscută ca fiind boala ficatului gras, nu are un tratament convențional.

Cel puțin asta susțin specialiștii în domeniu care afirmă că aceaata constă în modificări făcute la capitolul stil de viață.

O dietă echilibrată și renunțarea la stilul de viață sedentar, pot ajuta pacientul să se vindece de steatoză hepatică. Din fericire, dacă nu ajunge în stadii avansate, boala de ficat gras este reversibilă.

De ce apare ficatul gras?

Ficatul gras apare din cauza acumulării celulelor grase la nivelul acestui organ, provocată de factori precum obezitatea, colesterolul și trigliceridele mărite sau un consum mare de alcool. Lăsată netratată, această afecțiune cauzează fibroză hepatică, iar după mulți ani, se poate transforma în ciroză.

Armurariul

Această plantă este adesea folosită, sub formă de extract ori supliment alimentar, în tratarea afecțiunilor hepatice. Studiile au arătat îmbunătățiri ale funcției hepatice la persoanele cu afecțiuni ale ficatului care au luat un supliment de armurariu, sugerând că acesta ar putea ajuta la reducerea inflamației hepatice și a afectării ficatului. Un alt studiu a constatat, de asemenea, că armurariul poate extinde puțin speranța de viață a persoanelor cu ciroză hepatică provocată de ficatul gras alcoolic.

Poți folosi însă armurariul și sub formă de ceai. O lingură de plantă se adaugă la 250 ml de apă clocotită, se lasă 15 minute la infuzat, la temperatura camerei, după care se strecoară. Se beau trei căni pe zi, pe stomacul gol.

Ceaiul verde

Catehinele din ceai au abilitatea de a îmbunătăți funcția hepatică și de a preveni acumularea grăsimilor la nivelul ficatului. Se recomandă, în acest sens, consumul a două cești (sau o cană) de ceai verde pe zi. Mai ales pentru persoanele cu ficat gras care se confruntă cu insomnia, e bine să bea acest ceai în cursul dimineții, deoarece are efect energizant. Pentru a prepara ceaiul, toarnă 250 ml de apă fierbinte, dar nu clocotită, peste o linguriță de frunze de ceai. Se lasă două-trei minute, se strecoară și se bea fierbinte.

Usturoiul

Și usturoiul poate fi un remediu util, având un rol protector asupra ficatului. Consumul de usturoi combate rezistența la insulină, stresul oxidativ și, totodată, îmbunătățește metabolismul grăsimilor. Așadar, usturoiul consumat crud, în mod regulat (1-2 căței pe zi), poate fi un aliat de preț în combaterea steatozei hepatice. Poți adăuga usturoi pisat într-o salată de legume, peste o mâncare gătită (cu dovlecei, broccoli, vinete)  sau peste bruschete din pâine prăjită cu felii de roșii, busuioc și stropite cu puțin ulei de măsline.

Strugurii roșii

Strugurii conțin resveratrol în concentrații mari, iar acest antioxidant combate inflamația ficatului, reducând astfel daunele aduse la nivel hepatic de boala de ficat gras. Studiile sugerează că resveratrolul utilizat zilnic poate chiar să prevină boala de ficat gras. Poți consuma, de exemplu, un ciorchine de strugure pe post de gustare între masa de prânz și cină.

Turmericul

Antiinflamator renumit, dar și un excelent antioxidant, turmericul poate combate steatoza hepatică, îmbunătățind abilitatea organismului de a metaboliza grăsimile și prevenind, totodată, acumularea acestora la nivelul ficatului. Se recomandă, în acest sens, consumul zilnic de ceai de turmeric. Turmericul poate fi dizolvat și în lapte pentru a fi consumat zilnic. Pune la fiert 500 ml de apă, iar când dă în clocot adaugă 1 linguriță cu vârf de turmeric. Dă focul mic, lasă să fiarbă 10 minute, apoi strecoară ceaiul și lasă-l 5 minute înainte de a bea. Poți adăuga în cană puțină zeamă de lămâie și o linguriță de miere.

Cafeaua

O ceașcă de cafea pe zi poate fi, de asemenea, folosită pe post de remediu natural în tratarea bolii de ficat gras. Studiile arată că această băutură poate reduce inflamația ficatului, contribuind totodată la reducerea obezității și a riscului de boli cardiovasculare.

Spirulina

Această algă este bogată în proteine, vitamine, minerale, dar și antioxidanți de preț. Spirulina susține funcțiile sistemului imunitar, însă, totodată, unele studii au arătat că este benefică în tratarea bolii de ficat gras, potrivit doc.ro