Actual

Risc de epidemie de rujeolă! Crește numărul de îmbolnăviri

rujeolă, Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

Se înmulțesc avertismentele de risc de epidemie de rujeolă în România. Motivul constă în scăderea vaccinării la nivel național, conform medicilor de specialitate.

Medicii avertizează că România se confruntă cu o situație de risc de epidemie de rujeolă. Potrivit cadrelor medicale, în ultimele luni s-a înregistrat o creștere alarmantă a numărului de persoane infectate. Numai în luna iulie la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” au fost aduși 25 de copii bolnavi.

„Din păcate, acești copii provin din familii mari, cel puțin ce am avut în iulie, nevaccinate… se răspândește foarte rapid. E suficient să fie unul bolnav, că vine toată familia cu toți copiii expuși, nevaccinați. Chiar și tineri adulți vin la spital cu rujeolă. Există o problema semnalată de conducerea ministerului, scăderea acoperirii vaccinale, undeva la 80-85% la nivel național. Nivelul variază în funcție de zonele geografice ale țării. Acesta este motivul pentru care apar cazuri. Scăderea vaccinării e un lucru real și se încearcă să revenim la nivele optime de vaccinare încât să nu mai avem cazuri de rujeolă sau alte boli ale copilăriei periculoase, pentru care nu există mijloace terapeutice. Vaccinarea ține departe aceste boli”, a explicat medicul Simin Florescu, citat de Digi24.

De se suntem în risc de epidemie de rujeolă

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a declarat recent că acoperirea vaccinală a scăzut sub 90% din populația de copii. Rafila a mai precizat că, potrivit unui Ordin al ministerului, dacă într-o şcoală apare un focar epidemic elevii nevaccinaţi stau acasă până la dispariția focarului.

„Avem focare epidemice. Se întâmplă de exemplu la pojar, la rujeolă se întâmplă acest lucru. Asta este una dintre consecinţe. Atunci când scade acoperirea vaccinală sub 90% din populaţia de copii, atunci virusul începe să circule şi în comunităţi în care există copii nevaccinaţi acest lucru se poate întâmpla. Noi ca să reducem riscurile pentru aceşti copii care sunt nevaccinaţi am elaborat un Ordin. Și el de asemenea foarte mult dezbătut, în care nu trebuie altceva decât să ştim statusul copilului, dacă este vaccinat sau nevaccinat. În funcţie de acest lucru, dacă apare de exemplu un focar epidemic într-o şcoală, atunci copiii nevaccinaţi stau acasă până se încheie focarul. Sună de bun simţ în a îi proteja. Nu este vorba de vreo condiţionalitate de a veni la şcoală”, a explicat ministrul Sănătății cum se poate ieși din situația de risc de epidemie de rujeolă.

Vaccinare pe tot parcursul vieții

Luna trecută a fost lansat în dezbatere publică proiectul de HG pentru Strategia naţională de vaccinare în perioada 2023-2030. Conform Ministerului Sănătăţii, acoperirile vaccinale în perioada 2009-2020. Au fost afectate vaccinurile împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei şi rujeolei. La acest efect au contribuit atât lipsa cazurilor, cât şi creşterea influenţei mişcării anti-vaccinare.

„În plus în această Strategie se introduce acest concept al vaccinării oamenilor pe tot parcursul vieţii, absolut facultativ. Deci cine doreşte se duce la medicul de familie şi solicită o reţetă pentru vaccinul care va compensat într-o proporţie mai mare sau mai mică în funcţie de tipul de afecţiune pe care o are sau vârsta persoanei. Fetele şi băieţii până la 18 ani primesc prescripţie pentru vaccinul HPV, dacă părinţii lor doresc acest lucru. De asemenea, femeile cu vârsta între 18 şi 45 de ani vor putea să benficieze de o anumită compensare a acestui vaccin care este foarte scump. Noi am făcut o abordare liberală în care noi ne ocupăm de informare”, a mai precizat ministrul Rafila.