Categories: ActualSocial

România secolului 21, noul Neanderthal. Chiar înainte de deschidere, mai multe școli au fost închise. Viața elevilor, în pericol

Noul an școlar este tot mai aproape de debut, însă problemele din instituțiile de învățământ sunt ieșite din comun. În Botoșani, oamenii legii au fost nevoiți să închidă în regim de urgență câteva școli, deoarece acestea reprezentau un adevărat pericol pentru elevi, anunță Monitorul de Botoșani.

Școlile vechi, un pericol pentru elevi

Din primele informații, se pare că reprezentanții Prefecturii și ai instituțiilor care au responsabilitate în acest domeniu și în asigurarea începerii anului școlar s-au întâlnit în prima zi a lunii pentru a trage concluziile înainte de începerea școlii. Inițial au fost prezentate doar lucrurile bune și reușitele, însă prefectul a pus într-o lumină proastă începerea școlilor și a reliefat adevăratele probleme din instituțiile de învățământ.

Mai mult, conform prefectului, două clădiri care urmau să fie deschise luni prezintă un pericol iminent pentru copii. Sunt două școli diferite, ambele din localitatea Ungureni. Aici, condițiile de învățământ nu se încadrează standardelor minime.

Am avut, după analiza acestui raport, surprinderea să văd că avem două unități de învățământ care nu corespundeau din punct de vedere al siguranței elevilor. Și aici mă refer din punct de vedere al construcțiilor, clădirilor respective.

Am decis împreună cu reprezentanții instituțiilor implicate, pentru aceste două unități de învățământ, fiind o grădiniță din Ungureni și o școală din Vicoleni, tot comuna Ungureni, să relocăm acești copii în cele mai apropiate unități de învățământ ca să poată începe activitatea în siguranță, pentru că acele clădiri nu respectau normele de siguranță și nu putem închide ochii la astfel de situații”, a declarat Sorin Cornilă, prefectul județului.

Conform oficialului, este vorba despre aproximativ 75 de elevi și preșcolari afectați de această măsură. Ei vor fi nevoiți să se mute la alte două instituții, respectiv la școlile 1 și 2 din Ungureni.

„Administrația locală de acolo (n.r., Ungureni) are deja pregătite două proiecte pentru aceste școli, urmează să le scoată la licitație și sperăm să reușească în cel mai scurt timp să aducă cele două unități de învățământ la stadiul în care elevii să fie în siguranță”, a spus prefectul.

Avizele de securitate la incendiu, doar pe hârtie

Instituțiile de învățământ nu sunt în legalitate nici atunci când vine vorba despre riscul la incendii. Potrivit sursei citate anterior, serviciul Inspecție Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a verificat 75 de unități de învățământ cu personalitate juridică. În urma verificărilor, nu mai puțin de 28 dintre instituții au fost găsite cu probleme la iluminatul de securitate pentru evacuarea din clădire: fie nu este asigurat, fie corpurile de iluminat nu funcționează.

Mai mult, s-a descoperit că școlile nu aveau nici măcar stingătoare de incendii sau instalații de detecție și semnalizare. În școlile cu sobe, s-au depistat coșuri de fum necurățate ori instalații electrice și prize neverificate, toate fiind un real pericol pentru elevi, mai ales că sezonul rece se apropie.

Redacția

Recent Posts

Cele mai eficiente metode naturale de tratare a migrenelor

Migrenele sunt simptome debilitante, care îți pot afecta semnificativ calitatea vieții. Din fericire, odată ce…

2 zile ago

Patru lucruri pe care să le știți atunci când alegeți anvelopele

Atunci când decideți să cumpărați un nou set de anvelope pentru mașina dvs., există mai…

2 zile ago

Românii vor scoate mai mulți bani din buzunar anul acesta. Alimentele se scumpesc în perioada Paștelui

Românii cumpără cadouri pentru familie și cei apropiați în perioada Paștelui, iar ciocolata este unul…

3 zile ago

Pensiile vor fi livrate înainte de Paște! Guvernul a aprobat măsura

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat la începutul ședinței de Guvern că se va aproba o…

3 zile ago

Belarus afirmă că a prevenit un atac cu drone lansat de Lituania asupra Minskului. Vilniusul respinge acuzațiile

Serviciile secrete din Belarus susțin că au dejucat un atac cu drone asupra Minskului. Acest…

3 zile ago

Fără fonduri pentru tinerii fermieri. Ajutorul va fi reluat abia în 2028

Resursele financiare destinate tinerilor fermieri au fost epuizate. Conform informațiilor disponibile, fondurile au fost consumate…

3 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.