Social

România și Bulgaria, la un pas de aderarea la Spațiul Schengen! S-au dat 526 de voturi „pentru”

Spațiul schengen,
sursa foto: antena3cnn

O nouă rezoluție de susținere a aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen a fost aprobată de plenul Parlamentului European.

A fost solicitată permisiunea Consiliului European, iar eurodeputații au subliniat că situația actuală „este folosită ca suport de propaganda anti-UE, inclusiv de propaganda rusă”.

Ce prevede noua legislație aprobată de PE

Rezoluția revizuită a primit 526 de voturi „pentru”, 57 de voturi „împotrivă” și 42 de „abțineri” în plenul Parlamentului European miercuri, 12 iulie. Capacitatea UE de a-și promova principiile și buna guvernare în națiunile din afara Uniunii Europene  este subminată, au subliniat deputații europeni.

În plus, rezoluția a solicitat o evaluare a pierderilor monetare, a oportunităților ratate și a daunelor de mediu pe care România și Bulgaria le-au suferit din iunie 2011 ca urmare a „deciziei negative și nejustificate” de a adera la spațiul Schengen, precum și o examinare a remediilor pentru a compensa pierderile monetare.

Rezoluția susține că România și Bulgaria  „au demonstrat deja respectarea criteriilor necesare, îndeplinirea efectivă a obligațiilor impuse de acquis-ul Schengen și contribuția pozitivă pe care o au deja la funcționarea spațiului Schengen” .

Membrii Parlamentului European și-au exprimat „regretul profund cu privire la rezultatul deliberărilor Consiliului din 8 decembrie 2022, în urma cărora a fost refuzată aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen, fără să fi fost prezentată nicio justificare de natură juridică legată de criteriile de aderare; consideră că acest rezultat a fost motivat mai degrabă de campanii politice naționale decât de criteriile efective de aderare”.

Aderarea României și Bulgariei, pe lista priorităților

În plus, documentul citat solitică „ tuturor statelor membre să își îndeplinească obligația de cooperare loială cu România și Bulgaria în ceea ce privește aderarea acestor două state membre la spațiul Schengen, în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din TUE. Ia act de faptul că niciun stat membru nu ar trebui să încalce în mod arbitrar drepturile altor state membre, inclusiv drepturile întemeiate ale acestora de a adera la spațiul Schengen odată ce sunt îndeplinite criteriile”

Comisia a fost îndemnată de deputați să „analizeze toate procedurile posibile pentru a apăra dreptul la liberă circulație al cetățenilor români și bulgari” și să „sublinieze necesitatea de a examina posibilitățile actuale și potențiale viitoare de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene”. Președinția spaniolă a Consiliului a fost, de asemenea, îndemnată să „acorde o prioritate deosebită acestei chestiuni” și să „planifice un vot pe această temă în 2023”, iar Consiliul a fost îndemnat „să ia măsuri pentru a evita utilizarea abuzivă a dreptului de veto”, scrie adevărul.