Categories: Actual

România, vizată de procedura de infringement. Ce afirmă Stelian Ion

Decizia recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) potrivit căreia judecătorii pot să nu aplice o decizie a Curţii Constituţionale contrară dreptului european trebuie respectată „fără întârziere”, iar dacă nu sunt făcute rapid corecturile legislative declanşarea procedurii de infringement va deveni realitate în scurt timp, a scris, luni, pe Facebook, fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion.

„Preşedintele Curţii Constituţionale îşi apără astfel deciziile controversate pe care le-a girat, cu încărcătură politică, şi care acum vor putea fi ignorate de judecătorii români cu respect faţă de lege şi Constituţie. Drumul pe care fostul politician PSD a aşezat Curtea Constituţională este periculos pentru poziţia României în interiorul Uniunii Europene. Decizia CJUE trebuie respectată, fără întârziere. Dacă nu sunt făcute rapid corecturile legislative, declanşarea procedurii de infringement va deveni realitate în scurt timp”, a susținut deputatul USR.

 

Efectele declaraţiei Curţii Constituţionale nu vor întârzia să apară

Potrivit acestuia, efectele declaraţiei Curţii Constituţionale privind decizia CJUE în chestiunea supremaţiei dreptului european „nu vor întârzia să apară”. În opinia sa, declaraţia CCR este „nu doar o sfidare faţă de instanţa europeană, ci un dispreţ total faţă de soarta ţării”.

„Chiar şi în prezent, Constituţia României stabileşte că ‘prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne’. CCR, prin interpretarea că ar fi nevoie de modificarea Constituţiei pentru a aplica decizia CJUE potrivit căreia judecătorii pot să nu aplice o decizie a Curţii Constituţionale contrară dreptului european, rămâne o instituţie retrogradă, iar preşedintele Valer Dorneanu ne arată că poartă încă hainele comuniste şi năravurile căpătate în PDSR/PSD”, a completat Stelian Ion.

Concluziile din Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), potrivit cărora efectele principiului supremaţiei dreptului UE se impun tuturor organelor unui stat membru fără ca dispoziţiile interne, inclusiv cele de ordin constituţional, să poată împiedica acest lucru, şi potrivit cărora instanţele naţionale sunt ţinute să lase neaplicate, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională contrară unei dispoziţii a dreptului UE, presupun revizuirea Constituţiei în vigoare, a transmis, joi, Curtea Constituţională a României.

Konecsnik Emil

Recent Posts

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

57 de minute ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

3 ore ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

11 ore ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

12 ore ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

14 ore ago

Când intră alocațiile copiilor? Banii nu ajung înainte de Paște

Ministerul Muncii a făcut public calendarul pentru plata alocațiilor copiilor în luna mai 2024. Aceasta…

17 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.