Categories: Social

Românii nu merg la biserică, dar se declară religioși!

Conform primului barometru al vieții religioase din România, mai mult de 90% dintre români se consideră religioși și credincioși, dar nu merg foarte des la biserică. După cum arată studiul sociologic, românii spun că merg doar o dată pe săptămână sau ocazional sau doar la sărbătorile mari, la biserică.

Centrul de Cercetări Sociologice LARICS, în parteneriat cu Secretariatul de State pentru Culte și Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, a realizat o cercetare care arată că 90,4% dintre români se consideră religioși, dar din această proporție, 63,8% au răspuns „sigur că da” la întrebare, iar 26,6% au răspuns „mai degrabă da”.

În procent de 90,2% dintre români cred în existența lui Dumnezeu, 5,7% dintre români spun că „nu se poate răspunde așa de simplu la întrebare”, iar 68,2% spun că se roagă zilnic, indiferent de confesiunea la care aderă.

În ciuda credinței declarate, doar 36,1% dintre români merg la biserică pentru a participa la slujbe o dată pe săptămână sau mai des. 21,7% merg doar ocazional, la unele sărbători, evenimente din familie, 18% doar la sărbătorile mari şi 17,2% cam o dată pe lună.

72,8% dintre respondenţi consideră că este necesară educația religioasă în școli, iar 22,3% răspund că părinţii decid în acest caz. În proporție de 4,8% spun că nu trebuie să existe educaţie religioasă în şcoli.

În perioada 30 noimbrie – 7 decembrie, a fost realizat sondajul pe baza unui chestionar aplicat telefonic, pe un eşantion multi-stratificat, probabilistic, de 1.000 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României, neinstituţionalizată, cu vârsta de 18 ani şi peste, potrivit Libertatea.

Lorena Marinescu

Lorena Marinescu si-a inceput activitatea editorala in 2020, este o indragostita de literatura si ii place sa fie mereu la zi cu agenda publica. Aceste motive au determinat-o sa devina jurnalist

Recent Posts

Salariile cresc din iulie! Venitul minim va fi de 3.700 de lei

Salariile din România sunt un subiect de interes pentru cetățeni. Asta deoarece nivelul lor este…

42 de minute ago

Spor de 100% pentru anumiți angajați! Cine primește banii

În România, există angajați care beneficiază de un spor salarial de 100%. Acest beneficiu este…

2 ore ago

Ce pensie va avea Klaus Iohannis? Experții au făcut deja calculul

Klaus Iohannis, fost profesor de fizică la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, și-a…

3 ore ago

Guvernul întărește restricțiile! Sălile de jocuri de noroc interzise în localitățile mici

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, a discutat despre relocarea sălilor de jocuri de noroc din localitățile…

6 ore ago

Statul oferă un ajutor de 2,25 miliarde de lei! Înscrierile încep curând

Un ajutor de 2,25 de miliarde de lei va fi disponibil pentru români, echivalentul a…

8 ore ago

Finanțare de până la 1,5 milioane de euro pentru fermieri! Cererile se depun până la finalul lunii

O veste bună pentru fermieri: aceștia vor beneficia de finanțare prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor…

10 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.