Actual Economic

Românii vor putea primi voucherele sociale până în anul 2027. Când va lua Guvernul  decizia finală

Românii vor putea primi voucherele sociale până în anul 2027. Când va lua Guvernul  decizia finală

Românii vor putea beneficia de voucherele sociale și anul viitor, poate chiar până în 2027. Anunţul a fost făcut de ministrul Investițiilor, Marcel Boloș la Realitatea Plus. Persoanele care consideră că trebuie să primească cei 250 de lei, dar din diverse motive cardurile nu au fost încărcate, trebuie să meargă la casele de pensii teritoriale și să-și verifice situația, a mai anunţat Marcel Boloș.

Românii vor putea primi voucherele sociale până în anul 2027. Când va lua Guvernul  decizia finală

„Noi am făcut de vineri viramentele pentru tranșa a doua. Aproximativ 625 de milioane de euro. Cel mai târziu luni transa a două ar trebui să fie pe carduri la beneficiarii noştri.

Dacă nu au primit prin poștă, în astfel de situaţii trebuie să verifice la casele de pensii teritoriale dacă figurează pe liste. Dacă la finanţe figurează cu venituri suplimentare, neîncadrându-se în plafonul de 1.500, nu pot primi respectivul voucher. Sau la persoanele instituţionalizate, în căminele de bătrâni sau cei din penitenciar şi sunt cei care nu au fost găsiţi la domiciliu.

În rest, fiecare trebuie să verifice la casele teritoriale de pensii situaţia individuală a fiecăruia”, a explicat ministrul Investițiilor Europene.

„Valoarea totală a acestor vouchere până la sfârșitul anului – 3,1 mild lei, 1,5 mild sunt de la CE, cum s-a stabilit încă de la începutul programului şi după cum s-a făcut şi bugetarea şi demersurile pentru program”, a mai spus ministrul.

Boloş a mai spus că ce e în limita plafonului de pensie se va deconta din fonduri sută la sută, nu va mai fi regula de 50%, iar ce e peste 1500 de lei, dacă se va hotărî la nivelul coaliţiei, se vor suporta din fonduri din bugetul de stat.

„Deocamdată, programul pe care-l negociem cu CE pentru sprijin 1 mild de euro, până în anul 2027. Speram să sprijinim pe o perioadă mai lungă de timp populaţia aflată în risc de sărăcie extremă. (…) Eu sper că în cursul lunii septembrie, cel târziu octombrie, să putem avea forma finală a acestor demersuri, pe care le facem şi să dăm pensia aşteptată de oameni, pentru că resursele sunt bugetate în Programul Operaţional de Incluziune și Demnitate Socială”, a mai declarat Boloș pentru Realitatea PLUS.

Despre noile măsuri pregătite, legate de al patrulea pachet, Marcel Boloș a precizat că acestea sunt deocamdată la nivel de discuții în coaliție.

„Acestea sunt în faza de discuţii la nivel de coaliţie și vor fi anunţate când vor fi definitivate. Atât pnetur populație, cât și pentru mediul de afaceri, în plină criză sunt gândite astfel de măsuri ca populația să fie sprijinită pe partea de cheltuieli cu utilitățile, energie electrică, gaze și partea aceasta de compensări ale cheltuielilor cu hrana”, a anunțat Marcel Boloş.

Întrebat câţi bani vor fi alocaţi, ministrul Boloş a menționat că „aceste evaluări sunt în curs, urmează să fie făcute public la momentul potrivit”.

Ministrul Investițiilor a confirmat și că se ia în calcul că aceste ajutoare din al doilea pachet, voucher de 250 de lei odată la 2 luni să fie acordate şi în 2023, chiar până în 2027.

„Suntem în curs de negociere cu Comisia Europeană, ca din 2023 până în 2027, pentru categoriile de persoane care se încadrează în Programul Operaţional de Incluziune și Demnitate Socială, în risc de sărăcie extremă să beneficieze de aceste vouchere în continuare. Deocamdată Comisia nu a definitivat. Vom anunţa. Dar suntem în astfel de negocieri, din punctul de vedere al POIDS, în risc de sărăcie extremă, care au venitul la nivelul pensiei minime sociale. E o veste bună ca în continuare vom implementa acest program”, a mai spus Boloș.