Categories: ActualLifestyle

Românii vor să știe ce miere cumpără de pe piață. Uniunea Europeană refuză să avem acces la astfel de informații. Oare de ce?

România a solicitat ca mierea în amestec să fie etichetată obligatoriu cu procentele țărilor de proveniență, iar Comisia Europeană s-a opus.

Deși Ministerul Agriculturii pregătise un ordin de ministru privind obligativitatea înscrierii pe etichetă a procentelor care compun mierea obținută prin amestec (și care este vândută în acest mod), cerută de Asociațiile reprezentative românești din sectorul apicol,  Comisia Europeană nu a fost de acord cu solicitarea. Prin urmare, ministerul de resort a renunțat la acest proiect.

”Asociațiile reprezentative din sectorul apicol au solicitat introducerea obligatorie pe etichetă a procentelor care compun produsele obținute prin amestec și supuse comercializării”, se arată într-un document guvernamental oficial.

Ulterior, ”Răspunsul negativ primit de la Comisia Europeană a determinat oprirea acestui demers”.

Ce prevăd normele în vigoare

Datând din anul 2003, normele în vigoare prevăd ca, pentru mierea importată, țara sau țările de origine de unde s-a recoltat mierea să fie indicate pe etichetă.

Dar, dacă mierea provine din mai multe state membre ale Uniunii Europene sau țări terțe, mențiunea respectivă se poate înlocui cu una dintre următoarele mențiuni:

  • amestec de miere provenită din CE”;
  • „amestec de miere provenită din spațiul extracomunitar”;
  • „amestec de miere provenită din CE și spațiul extracomunitar”.

Au existat solicitări și din partea altor state

Presiuni asupra Uniunii Europene pentru a solicita indicarea mai clară a țării de origine la etichetarea mierii, au fost făcute și de alte state europene, precum Slovenia, dar fără rezultate până la momentul actual.

De altfel, În Spania s-a declanșat un adevărat scandal cu implicații financiare, după ce o asociație a fermierilor a descoperit că o parte din mierea românească importată de magazinele spaniole, ar proveni, de fapt, din China.

Ce a reieșit în urma anchetei spaniole

Ancheta întreprinsă de autoritățile spaniole au relevat o legislație europeană și națională cu destule lacune și prevederi paralele, care lasă o portiță larg deschisă acestor practici. Există o directivă, două regulamente europene, un ghid de aplicare a acestora, un Cod Vamal, cărora li se adaugă un decret regal spaniol emis anul trecut. Dacă mierea din România ( 51% ) este amestecată cu miere din China ( 49% ), produsul obținut este considerat miere românească.

Câtă miere importă România

Potrivit președintelui Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea, anual, România importă între 3.000 și 6.000 tone de miere, adică aproape 30 – 35% din consumul intern, deși este unul dintre cei mai importanți producători de miere din Europa.

Totodată, Ioan Fetea a precizat că albina a devenit „o specie dependentă mai mult de factorul politic decât de natură”.

Românii consumă zilnic 3 grame de miere

Anual, România producea, în medie, 22.000 de tone de miere, clasându-se pe locul patru în Europa, iar vârful consemnat în urmă cu câțiva ani era de 1,47 milioane de familii de albine.

La nivel național, sunt înregistrați în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceștia fiind membrii ACA, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.

Iar, potrivit datelor statistice, românii consumă în fiecare zi 70 de grame de zahăr și doar 3 grame de miere.

România, la coada clasamentului european privind consumul de miere/ locuitor

Cu toate că în ultimii ani, consumul de miere a înregistrat o creștere de 15%, până la 550 de grame pe locuitor pe an, și în aceste condiții România se află tot la coada clasamentului, la nivel european. Datele statistice arată că românii consumă de 3-4 ori mai puțină miere comparativ cu cele două kilograme consumate în Germania sau 1,5 kilograme în Olanda și Belgia, potrivit profit.ro.

Beatrise Braha

Recent Posts

Locul de muncă care plătește 5.000 de lei pentru 2-3 ore de lucru. Interesul este scăzut

Interesul pentru cursurile de tractorist agricol a scăzut. Un centru de formare profesională din București…

o zi ago

Atenție de unde cumpărați pește! ANPC a retras de la vânzare 1,3 tone

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi în valoare totală de aproximativ…

o zi ago

Promisiunile Guvernului cresc deficitul bugetar! Taxele cresc odată cu salariile

Promisiunile repetate de majorări făcute de autoritățile române ar putea agrava și mai mult deficitul…

o zi ago

Seniorii au de așteptat 40 de zile până la primirea pensiei! Care este motivul

Luna mai a adus o modificare importantă în programul de plată a pensiilor. Seniorii au…

o zi ago

Cum să scapi corect de medicamentele expirate. Regulile pe care trebuie să le urmezi

Toți românii care cumpără medicamente trebuie să fie conștienți de o regulă importantă și să…

o zi ago

Încep alegerile! Lista completă a candidaților

Campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare programate pe 9 iunie 2024 a început vineri,…

o zi ago

This website uses cookies.