Categories: Lifestyle

Rugăciunea lui Daniil Sihastru vă scapă de boli și neputințe

An de an, pe 18 decembrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Daniil Sihastrul, unul dintre cei mai populari sfinți moldoveni din toate timpurile. A viețuit într-o stâncă, Chilia lui Daniil Sihastrul, lăcaș care se mai păstrează și astăzi și poate fi vizitat la Putna.

Sfântul Daniil Sihastru este cunoscut și sub numele de Daniil Schimonahul sau sfântul Daniil cel Nou, sfântul Daniil Sihastru. Rugăciunea sa face mari minuni cu cei care o citesc cu inima curată și credință în Mântuitorul.

Rugă la Daniil Sihastrul

„Viață îngerească ai petrecut pe pământ, Sfinte Daniil, chip și pildă făcându-te ucenicilor tai. Prin rugăciuni, posturi îndelungate și privegheri, te-ai învrednicit a te sălășlui în pământul celor blânzi, Sfinte Daniil, de Dumnezeu cinstitorule, podoaba sihaștrilor și lauda călugarilor.

Cuvioase Părinte Daniil, în tot pământul a ieşit vestea minunilor tale; pentru aceasta în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale, taberele diavolilor le-ai îndepărtat, cetele îngereşti ai ajuns, a căror viaţă fără prihană ai urmat.

Îndrăznire având către Dumnezeu, cere pace sufletelor noastre. Împlinind voia lui Dumnezeu pe pământ şi încingându-te cu armele Duhului, Cuvioase, ai biruit toate ispitele diavolului, care neîncetat dau război sufletelor noastre.

Având multă râvnă dumnezeiască, din tinereţe ai părăsit casa părintească şi ai îmbrăţişat viaţa călugărească, nevoindu-te în ascultare, curăţie şi sărăcie de bună voie, împodobindu-ţi sufletul cu fapte bune. Ucenic al Sfântului Leontie de la Rădăuţi fiind, nevoinţelor lui ai urmat, Cuvioase Părinte Daniil, înmulţindu-ţi ostenelile şi silindu-ţi firea, prin harul lui Dumnezeu, pentru a dobândi cele veşnice.

În suspinuri ziua şi noaptea ai petrecut, Cuvioase, gândind la ceasul cel înfricoşător al Judecăţii; cu postul şi cu privegherea trupul ţi l-ai vestejit şi, prin smerenia ta, ai surpat viclenia diavolului. Sfintele tale moaşte de la Voroneţ s-au făcut izvor nesecat de vindecări celor credincioşi şi ocrotire de multe primejdii, cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu.

De Dumnezeu cinstitorule Sfinte Părinte Daniil, tu, precum zice proorocul, cu lacrimi ai udat pământul şi n-ai dat somn ochilor tăi, nici genelor tale dormitare, arătând dorul inimii înflăcărate către Hristos, pe care L-ai iubit din copilărie.

Drept aceea te-ai făcut pildă călugărilor şi ai săvârşit tot felul de fapte bune. Deci, mult lăudate părinte, cu rugăciunile tale, cere de la Dumnezeu să dea lumii pace, Bisericii unire şi nouă mare milă. Amin!”

Ionescu Lucian

Lucian Ionescu a studiat la Faculatea de jurnalism, Spiru Haret, Bucuresti. Este jurnalist de peste 20 de ani, a scris articole pentru www.evz.ro, www.infoactual.ro,

Recent Posts

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

41 de minute ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

3 ore ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

11 ore ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

12 ore ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

14 ore ago

Când intră alocațiile copiilor? Banii nu ajung înainte de Paște

Ministerul Muncii a făcut public calendarul pentru plata alocațiilor copiilor în luna mai 2024. Aceasta…

17 ore ago

This website uses cookies.