Categories: International

Rusia a intrat în incapacitate de plată. Misiunea imposibilă a statului rusesc de a plăti datoria externă

Statul rusesc se confruntă cu datorii de sute de milioane de euro, pentru prima dată în mai mult de un secol. Situația economică a Rusiei este precară, în urma sancțiunilor impuse.

Kremlinul a ajuns în imposibilitatea de a plăti datoriile pe care le avea față de alte state, după ce statului rusesc i-au fost impuse sancțiuni, ca răspuns la acțiunile sale militare din Ucraina. Acesta, după mai bine de un secol, a ajuns pentru prima dată să strângă datorii de 100 de milioane de euro, pe care să nu reușească să le achite.

Plata trebuia plătită de acum o lună

Rusia avea această sumă de dat până pe data de 27 mai, însă contextul conflictului ruso-ucrainean, precum și sancțiunile impuse în urma acestuia, au făcut imposibilă plătirea datoriilor. Banii nu au ajuns nici în termen de 30 de zile de la data scadenței, adică duminică seara, și astfel este considerată o neplată. Euroclear nu a vrut să spună dacă plata a fost blocată, dar a declarat că respectă toate sancțiunile.

Ultima situație asemănătoare în care s-a aflat Rusia a fost în anul 1998, când a avut loc criza rublei, în urma sfârșitului regimului haotic al lui Boris Elțîn. În acea perioadă, statul rusesc nu a reușit să se descurce cu plățile pentru obligațiunile sale interne, însă a reușit să plătească toate datoriile externe.

Situația actuală în care se află Rusia, spune Ministrul de finanțe Anton Siluanov, s-a întâmplat din două motive: „Primul este că infrastructurilor străine – bănci corespondente, sisteme de decontare și compensare, depozitari – le este interzis să desfășoare orice operațiuni legate de Rusia. Al doilea este că investitorilor străini le este interzis în mod expres să primească plăți de la noi.”

Ministrul a negat că ar fi vorba de o incapacitate de plată, susținând că acest lucru apare de obicei atunci când guvernele refuză să plătească, sau economiile lor sunt atât de slabe încât nu pot găsi banii necesari, iar Rusia ar avea banii pentru a o face și dorește să își plătească datoriile.

Ștefan Necoară

Recent Posts

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

2 ore ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

3 ore ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

5 ore ago

Când intră alocațiile copiilor? Banii nu ajung înainte de Paște

Ministerul Muncii a făcut public calendarul pentru plata alocațiilor copiilor în luna mai 2024. Aceasta…

8 ore ago

Tichete pentru activități casnice! Ce activități sunt plătite fără contract de muncă

Persoanele de cel puțin 16 ani pot obține venituri suplimentare, fie că sunt angajate sau…

10 ore ago

Pietonii pot fi sancționați aspru! Amenzile ajung și la 1.700 de lei

Siguranța rutieră în Germania este reglementată prin norme strict. Încălcarea acestora poate duce la amenzi…

12 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.