Categories: ActualLifestyle

Rusia înfrântă la ONU. 143 de state s-au pronunțat împotriva anexării teritoriilor ucrainene la Federația Rusă

Adunarea Generală ONU a condamnat cu o mare majoritate anexarea celor patru teritorii ucrainene, unde a avut loc referendumul, de către Rusia.

Rusia înfrântă la ONU. 143 de state s-au pronunțat împotriva anexării teritoriilor ucrainene la Federația Rusă

Adunarea Generală ONU a aprobat, cu un vot majoritar, o rezoluţie care condamnă anexarea a patru teritorii ucrainene de către Rusia, considerând că este ilegală şi că nu este validă. De asemenea, ONU solicită statelor să nu recunoască anexarea celor patru regiuni pe care Rusia le-a revendicat prin referendumul care a avut loc la sfârşitul lunii trecute.

Din numărul total de 193 de membri, adică 143 de ţări, au votat în favoarea rezoluţiei, care a calificat acţiunile Moscovei de anexare a patru regiuni ucrainene ca fiind ilegală.

Patru ţări s-au alăturat Rusiei pentru a vota împotriva rezoluţiei și acestea sunt Siria, Nicaragua, Coreea de Nord şi Belarus. 35 de țări s-au abţinut de la vot, inclusiv India şi partenerul strategic al Rusiei, China.

”Mulțumesc celor 143 de state care au susținut rezoluția istorică #UNGA „Integritatea teritorială a Ucrainei: apărarea principiilor Cartei ONU”. Lumea și-a spus părerea – încercarea de anexare a FR este lipsită de valoare & nu va fi niciodată recunoscută de națiunile libere. 🇺🇦 își va returna toate pământurile,” a scris Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, pe Twitter.

Cuvântul terorist utilizat de ambele țări

Cele două state, Ucraina și Rusia au avut un discurs cum era de așteptat, contradictoriu.

Țintirea deliberată a civililor este o crimă de război. Lansând atacuri cu rachete asupra civililor, dormind în casele lor sau grăbindu-se la muncă, copiii mergând la școli, Rusia a demonstrat încă o dată că este un stat terorist care trebuie descurajat în cele mai puternice moduri posibile”, a spus ambasadorul Ucrainei la ONU, Serghei Kisliția.

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vassily Nebenzia, a acuzat la rândul său Ucraina că rivalizează cu „cele mai scandaloase organizații teroriste”, după ce a fost atacat un pod care leagă Rusia de teritoriul anexat al Crimeii. Mai trebuie menționat că Ambasadorul Ucrainei la ONU a fost aplaudat, în timp ce delegatul Rusiei a fost întâmpinat cu tăcere. Un material amplu în acest sens click aici.

Ligia Beatrice Vasilescu

Recent Posts

Românii preferă cumpărăturile online! Comerțul electronic a ajuns la 7 miliarde de euro

Conform estimărilor GPeC, ARMO și ale principalilor actori din sector, valoarea comerțului electronic din România…

o zi ago

Guvernul promite salarii mai mari în cultură. Angajații nemulțumiți îl somează pe Ciolacu

Guvernul a hotărât să mărească salariile pentru angajații nemulțumiți, inclusiv pentru cei care lucrează în…

2 zile ago

Economia României, în pericol! Previziunile Comisiei Europene

Conform ultimului raport al Comisiei Europene, economia României este estimată să crească cu 3,3% în…

2 zile ago

Temperaturile vor ajunge la 28 grade! Prognoza ANM

Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, se prognozează că temperaturile vor înregistra o creștere în zilele…

2 zile ago

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

2 zile ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

2 zile ago

This website uses cookies.