S-a decis! Cine va stabili data alegerilor locale

O dezbatere politică care durează de mult timp a fost tranșată de Camera Deputaților. Ordonanţa de urgenţă prin care au fost prelungite cu cel mult 6 luni mandatele aleșilor locali a fost adoptată de Camera Deputaților cu modificări. Data alegerilor urmează să fie stabilită de Parlament, nu de Guvern, potrivit amendamentelor adoptate în Comisia juridică a Camerei Deputaților.

Data la are se organizează alegerile locale va fi stabilită de Parlament

Potrivit amendamentelor adoptate, procedurile privind organizarea alegerilor locale se inițiază în termen de 6 luni de la data expirării stării de urgență sau de alertă. Amendamentul potrivit căruia, pentru alegerea autorităților administrației publice locale, data alegerilor se stabilește prin lege organică, adică de parlament, cu cel puțin 75 de zile înaintea votării, a stârnit reacții din partea PNL, care a criticat modificarea. Deputatul liberal Gabriel Andronache declara că modificările sunt neconstituționale, iar PNL nu votează forma rezultată din Comisia juridică a Camerei Deputaților:

Gabriel Andronache, deputat PNL: ”Aţi stabilit că mandatele aleșilor locali se prelungesc de la data la care încetează starea de urgență sau starea de alertă. Textul este neclar. Până la urmă de la ce dată se va face prelungirea acestor mandate: de la încetarea stării de urgență sau de la încetarea stării de alertă?

În replică, social-democratul Florin Iordache spunea că în document este prevăzut că Parlamentul stabilește data alegerilor locale, dar guvernului îi revin toate celelalte atribuții, inclusiv faptul că decide calendarul acestora:

Florin Iordache: ”De ce vă deranjează pe dvs faptul că Parlamentul va fi cel care va stabili data alegerilor. În rest, tot ce înseamnă calendar electoral și organizarea alegerilor va rămâne, ca și până acum, AEP-ul împreună cu Guvernul să organizeze alegerile.”

Ordonanța de Urgență a fost adoptată de Camera Deputaților cu 194 de voturi ‘pentru’, 105 împotrivă și 4 abțineri. Documentul merge acum la președintele Klaus Iohannis spre promulgare.

Daniela Popescu

Popescu Daniela este un jurnalist cu peste 10 ani de activitate, a scris articole din domeniul social, cultural, medical, economic. A colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram Evenimentul zilei, Animal Zoo, Capital, Evz Monden.

Recent Posts

Hackerii au găsit noi metode să fure datele utilizatorilor de telefoane mobile

Hackerii folosesc o funcție a aplicației WhatsApp pentru a obține acces neautorizat la datele utilizatorilor…

3 ore ago

Prețul chiriilor a crescut! Românii plătesc cu 15% mai mult

Anul acesta prețul chiriilor a înregistrat o creștere cu 15% față de anul trecut, conform…

4 ore ago

Un nou cutremur a zdruncinat România! Unde s-a produs seismul

Un cutremur a avut loc în România, au anunțat experții în seismologie. Aceștia au oferit…

5 ore ago

Se dau 12.000 de lei la angajare! Măsuri de combatere a deficitului forței de muncă

România se confruntă cu diverse probleme, iar unul dintre cele mai mari este deficitul forței…

6 ore ago

Când vom mai avea zile libere? Mai sunt două minivacanțe

Românii se pot aștepta la mai multe minivacanțe în 2024, calendarul fiind plin de zile…

8 ore ago

Indicele ROBOR la 6 luni a scăzut! Românii vor plăti rate mai mici

Banca Națională a României a făcut un anunț important pentru românii cu împrumuturi. Conform noilor…

9 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.