Social

Salariile profesorilor au fost triplate. Evoluția veniturilor dascălilor

salariile profesorilor Bani pentru profesori Sursa foto IMPACT.ro
sursa foto arhiva companiei

Conform unei analize recente privind evoluția salariilor în domeniul educației între anii 2010 și prezent, s-a constatat o creștere semnificativă, de până la 2,3 ori, în cazul salariilor profesorilor și al angajaților din sistemul educațional. Aceste concluzii au fost prezentate într-un raport anual al cheltuielilor per elev. Acesta a elaborat și publicat de echipa Ministerului Educației la începutul fiecărui an.

Deși aceste majorări salariale sunt notabile, se remarcă că acestea nu au atins nivelul creșterii salariului minim pe economie în aceeași perioadă. În intervalul 2010-prezent, salariul minim a înregistrat o creștere de până la trei ori.

Potrivit analizei citate și de romaniatv.net, rezultatele detaliilor creșterilor sunt după cum urmează:

-Salariul minim brut pe economie 2010-2024 – creștere 450%
-Salariul mediu brut pe economie folosit la fundamentarea BAS 2010-2024 – creștere 312%
-Costul standard per elev pentru cheltuieli salariale 2010-2024- creștere 230%, potrivit RTV.