Categories: Lifestyle

Sărbătoare în lumea LGBTQ. CEDO a decis că nu sunt dăunătoare pentru copii cărțile cu căsătorii între persoane de același sex

Cartea „Gintarinė širdis” („Inimă de chihlimbar”), scrisă de Neringa Macatė, a fost suspendată la scurt timp după publicare, în martie 2014 pentru că făcea referire la căsătoria între persoane de același sex și era considerată dăunătoare pentru copii.

De asemenea, un pasaj din una dintre cărți vorbea despre o prințesă și fiica unui cizmar care au dormit una în brațele celeilalte după nunta lor.

Autoarea cărții nu s-a lăsat și a intentat un proces civil împotriva editorului cărţii în Lituania, susţinând contrariul. Pentru început, cererea sa a fost respinsă de instanțele lituaniene la toate nivelurile, dar scriitoarea nu s-a lăsat și a depus o cerere în fața CEDO în noiembrie 2019.

Încalcă libertatea de exprimare

Din nefericire, potrivit Mediafax, ea a murit în anul 2020. Acum, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a luat o decizie istorică, declarând că etichetarea cărții de ficțiune cu referiri la căsătoria între persoane de acelaşi sex ca fiind dăunătoare pentru copii încalcă libertatea de exprimare.

„Restrângerea accesului copiilor la astfel de informaţii nu a urmărit niciun scop pe care să îl poată accepta ca fiind legitim”, se arată în hotărârea Curţii.

“Limitarea accesului copiilor la informaţii care descriu relaţiile între persoane de acelaşi sex”

De asemenea, instanţa a constatat că „măsurile împotriva cărţii reclamantei au avut ca scop limitarea accesului copiilor la informaţii care descriu relaţiile între persoane de acelaşi sex ca fiind în esenţă echivalente cu relaţiile între persoane de sex diferit”. Astfel, instanța spune că s-a încălcat articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care se referă la libertatea de exprimare.

“Basmele pledaseră pentru respectul şi acceptarea tuturor membrilor societăţii într-un aspect fundamental al vieţii lor”

Curtea nu a fost convinsă de argumentul guvernului lituanian potrivit căruia cartea „a promovat familiile de acelaşi sex în detrimentul altora”. „Dimpotrivă, basmele pledaseră pentru respectul şi acceptarea tuturor membrilor societăţii într-un aspect fundamental al vieţii lor, şi anume o relaţie angajată”, mai spune CEDO.

Este pentru prima dată când CEDO a fost pusă în situația de a se pronunța cu privire la restricţionarea accesului la literatura pentru copii care prezintă referiri la relaţiile între persoane de acelaşi sex. Când organizațiile pentru drepturile LGBTQ+ au aflat de această hotărâre au fost în culmea fericirii și au sărbătorit.

Carmen Ciripoiu

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

3 ore ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

5 ore ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

7 ore ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

15 ore ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

16 ore ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

18 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.