Categories: Știri pe scurt

Scandal la Universitatea din București după furturile din cămine

Universitatea din București (UB) și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” administrează căminele din Grozăvești, unde presa a identificat zilele trecute condiții greu de reprodus. De asemenea, Alexandra Ivașc, președinta Asociației Studențești Universitatea București (ASUB) a făcut o sesizare cu privire la furturi din incinta căminelor.

UB a publicat un comunicat în care transmite că ansamblul de cămine de la Grozăvești are un regim semideschis, astfel încât persoane dinafara centrelor de cazare s-ar putea face vinovate de furt. De asemenea, instituția de învățământ superior a spus că Alexandra Ivașc a fost exmatriculată de la ambele facultăți din cadrul UB la care studia, conform comunicatului. Președinta ASUB a declarat pentru platforma independentă Gen, știri că nu a fost anunțată de exmatriculare.

Balcu Irina

Absolventă Litere UniBuc (LLR-LLS şi CRP; masterat de Studii Avansate în Lingvistică). Masterandă la Scriere Dramatică, UNATC I.L. Caragiale.

Recent Posts

Prețul energiei în România, de aproape trei ori mai mare decât în Germania! Am întrecut și Ungaria

România, deși produce cantități semnificative de energie electrică, se confruntă cu unele dintre cele mai…

12 minute ago

Florin Barbu își propune reglementarea adaosului comercial. Susținerea produselor românești

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a prezentat mai multe inițiative legislative pentru reglementarea adaosului comercial, cu…

o oră ago

Cardurile bancare vor mai putea fi utilizate doar până în iulie! Ce trebuie să facă clienții

Banca Raiffeisen va efectua o tranziție de la cardurile Mastercard la cele Visa. Măsura este…

2 ore ago

Se încarcă cardurile de energie! Până când sunt disponibili banii

Se va acorda asistență persoanelor vulnerabile pentru a compensa costurile energetice, finanțată parțial din surse…

3 ore ago

Se schimbă legea! Șoferii vor fi obligați să facă ITP de 2 ori pe an

Unii șoferi români vor fi obligați să efectueze Inspectia Tehnica Periodica (ITP) de două ori…

4 ore ago

Lovitură pentru micii producători! Fermierii vor plăti o nouă taxă

Micii producători s-ar putea confrunta cu o nouă taxă pentru transportul propriilor produse către piață,…

6 ore ago

This website uses cookies.