Biologii, biochimiștii și chimiștii din sistemul sanitar cer să fie respectați și sprijiniți de organizația profesională OBBCSSR. Aceștia consideră că au fost agresați, hărțuiți și intimidați, și au trimis o scrisoare deschisă către ministrul Sănătății și președinții Comisiilor de Sănătate din Senat și Camera Deputaților.
În ultimii ani, evenimentele prezentate în spațiul public cu privire la interpretarea și aplicarea Legii 460/2003, legea de organizare și funcționare a biologilor, biochimiștilor și chimiștilor din sistemul sanitar, au demonstrat fără echivoc faptul ca „actuala și vechea” conducere a OBBCSSR a emis Hotărâri de Consiliu Național cu valoare de acte normative secundare, care sunt total în dezacord cu realitățile legislative trecute și actuale și care încălcă Legea Educație Naționale nr. 1/2011, normele ARACIS, adresele emise de Ministerul Sănătății, dar și alte legi, inclusiv propria Lege de funcționare, 460/2003.
Nemulțumirea membrilor Ordinului Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor în Sistemul Sanitar din România (OBBCSSR) este că nu a fost modificată Legea 460/2003. Aceștia spun că membrii care au avut opinii diferite au fost hărțuiți, amenințați cu procese ți chemați în fața Comisiilor de disciplină. În acest sens, dau vina pe conducerea OBBCSSR – un grup restrâns de persoane care care fac cele amintite, de apropximativ 20 de ani.
Răspunsul Corpul de Control al Ministrului Sănătății la Petiția „Stop Hartuirii și Terorizării Biologilor, Biochimiștilor și Chimiștilor de Către Conducerea OBBCSSR!” a demonstrat abuzul de putere exercitat de către conducerea OBBCSSR asupra membrilor, cu consecințe grave asupra vieții personale și asupra sănătății psihice și fizice a acestora. De asemenea, în același răspuns, Ministerul Sănătății apreciază ca fiind „neacceptabile si nelegale” anumite acțiuni ale conducerii OBBCSSR și recomandă modificarea și actualizarea Legii 460/2003 ca unică modalitate de stopare a abuzurilor și de aliniere la noua legislație națională și europeană.
Toate acestea au dus la următoarea Scrisoare Deschisă către Ministrul Sănătății și Președinții Comisiilor de Sănătate din Senat și Camera Deputaților: Prof. univ. dr. Alexandru Rafila, Prof. univ. dr. Adrian Streinu Cercel, dr. Nelu Tătaru. Se solicită amendarea de urgență a Legii 460/2003, care să cuprindă, printre altele, următoarele:
„1. Definirea clară a nivelului de studii universitare a membrilor OBBCSSR în acord cu Legea Educație Naționale.
Domnule prof. univ. dr. Alexandru Rafila Ministru al Sănătății, doamnelor și domnilor parlamentari vă solicităm sa luați în considerare solicitările de mai sus și să introduceți amendamente la Legea 460/2004, acestea reprezentând singura modalitate de rezolvare a problemelor cu care se confruntă de ani de zile aceste profesii!
Rugam absolventii Facultatilor de Biologie si Chimie, precum si societatea civila sa sustina aceasta Scrisoare Deschisa!”
Pe măsură ce Paștele se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…
Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…
Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…
Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…
Ministerul Finanțelor lucrează la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului, accizele la tutun vor fi…
Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…
This website uses cookies.